Program de burse finanțat de UE pentru activiști ai societății civile sau femei și bărbați cu spirit civic din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina pentru a se alătura rețelei de bursieri pentru societatea civilă. Obiectivul principal al burselor este de a-i sprijini pe cei care demonstrează un angajament profund de a conduce schimbări …
Ai absolvit studiile de licență în drept, relații internaționale, științe politice, limbi străine sau relații cu publicul, dar nu ți-ai găsit un loc de muncă? Lipsa experienței profesionale te împiedică să-ți găsești un job? CNTM te poate ajuta! Aplică la un stagiu profesional chiar acum! Pentru aceasta este nevoie să întâlnești următoarele condiții: înregistrarea la …
Asociația de Istorie Balcanică pregătește un volum dedicat deportărilor din secolul XX, cu un accent deosebit pe persoanele deportate ca urmare a totalitarismului. Descrise ca modalitate de curățare, deportările sunt considerate a fi o crimă împotriva umanității. Nimic nu le va compensa suferința și pierderea victimelor, sentimentul de a fi suferit nedreptate fiind permanent, dar …
SHARE Architects în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei și Uniunea arhitecților din Republica Moldova organizează, în data de 1 februarie 2022, la Radisson Blu Leogrand Hotel Chișinău, Conferința de arhitectură și dezvoltare urbană – CONTRACTOR. SHARE Architects este platforma de evenimente recunoscută ca cea mai activă rețea de networking a profesioniștilor din arhitectură și …
Masterclass online creat de Olga Melniciuc, Aura Axenti, specialistă în finanțe la investitii.md: Surse de finanțare pentru dezvoltarea afacerilor. Află cum poți atrage investiții în afacerea ta. Vei învăța atât despre surse de finanțare rambursabile, cum ar fi credite preferențiale, cât și despre cele nerambursabile, precum granturi și subvenții. Un lucru important în acest masterclass este că …
Prim-ministrul Natalia Gavrilița a premiat, alături de ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, 33 de elevi care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale care au avut loc pe parcursul anului 2021. De premii și diplome au beneficiat și cei 33 de profesori care au pregătit loturile olimpice ale Republicii Moldova. …
Liga Studenților Originari din Republica Moldova vă invită pe 27 decembrie să participați la 3 ateliere de discuții care vor preceda evenimentul Gala Studenților Originari din Republica Moldova, ediția IX. Scopul evenimentelor este de a se cunoaște și de a pune în discuții subiecte de interes public. Te poți înscrie la un atelier, la 2 …
Participă la Platforma de dialog online „Managementul deșeurilor”, a 3-a ediție. Evenimentul va avea loc pe 28 decembrie 2021, ora 14:00. Subiecte abordate: Gestionarea deșeurilor alimentare în centrul atenției la COP 26;Principiul Poluatorul Plătește. Aspecte practice și legale;DEEE-urile și impactul asupra sănătății;Problema deșeurilor. Cum implementăm în localitățile din țară un sistem de management eficient?;Grupul de …
Universitatea de Stat din Moldova, Liceul Teoretic „Orizont” și Digital Park au dat start înscrierilor pentru Maratonul de programare „The Game of Code. Winter has Come!”. Maratonului de programare „The Game of Code. Winter has Come!” se va desfășura miercuri, 29 decembrie, în intervalul orelor 9.0-14.00, în format online. Competiția este destinată studenţilor din instituţiile …
Experiment arhitectural: materialitate și percepțieDincolo de forma spațiului sau funcțiunea sa, materialul și imaginea specifică, alături de modul particular de punere în operă, devin mijloace de comunicare, de experiment și percepție. Persoanele interesate, sunt invitate să dezbată, în paginile următorului număr al revistei Argument și în cadrul sesiunii de comunicări științifice asociate „Experiment arhitectural: materialitate …