Îți place să scrii sau să traduci în limba lui Cervantes? Atunci s-ar putea să fii de-al nostru… Te-ai gândit cum ar fi să ai un loc al tău unde să publici ceea ce scrii? Revista Holistic este platforma online perfectă pentru toți cei care-și doresc să scrie și să fie citiți de publicul spaniol! …
Compania Efes Moldova, în parteneriat cu ANTRIM, anunță startul celei de-a doua etape de aplicare la granturi în cadrul proiectului #PrieteneștePentruTurism. Ne bucurăm că, în acest an, în concurs sunt acceptate și dosarele de la primării, care își vor asuma responsabilitatea dublării sumei grantului, necesare pentru dezvoltarea obiectivelor turistice din localitatea lor. Pentru a participa …
În secolul 21, oamenii din toata lumea au început sa fie interesați foarte mult de cărțile de psihologie și dezvoltare personală, inclusiv și cei din Moldova și România, așa ca îți prezentăm mai jos cele mai vandute și solicitate cărți de dezvoltare personală și psihologie din 2021. „Arta subtilă a nepăsării” de Mark Manson Arta …
Universitatea de Stat din Moldova și Direcția Cultură a Primăriei Municipiului Chișinău vă invită să participați la un concurs „Dictare pentru fiecare”, care va avea loc pe data de 26 august, joi, ora 11:00, la Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova (str. M. Kogălniceanu 65, bloc 3). Concursul „Dictare pentru fiecare” este prilejuit de Sărbătoarea națională „Limba noastră”, celebrată …
Situat în colțul de nord-est al Africii, Egipt găzduiește una dintre cele mai vechi și mai mari civilizații ale lumii, cu un regat unificat apărut pentru prima dată în jurul anului 3.200 î.Hr. Are o populație estimată la peste 99 de milioane. Este cea mai populată țară din lumea arabă și a treia națiune cu …
Universitatea Tehnică a Moldovei în calitate de Birou Național de Asistență eTwinning Moldova lansează un apel de selecție a cadrelor didactice care doresc să obțină titlul de Ambasador eTwinning. Un ambasador eTwinning este un cadru didactic care reprezintă comunitatea eTwinning, fiind un model de participare şi implicare pentru ceilalţi membri ai comunităţii. Cerințe de participare/Criterii …
Asociația Presei Independente (API) și portalul Stopfals.md invită jurnaliștii și studenții de la facultățile de jurnalism la o serie de trei workshop-uri în format online, la care participanții vor învăța cum să abordeze dezinformările și speculațiile despre noul coronavirus și despre vaccinare și se vor familiariza cu tehnici online de verificare a informației. Formatorii atelierelor …
Campania Aleg Cariera IT continuă să te ghideze în lumea diversificată a Tehnologiilor Informaționale. În această săptămână, te invităm să descoperim împreună domeniul de Quality Assurance. Înainte ca o aplicație să fie valabilă publicului larg aceasta trebuie testată. De acest lucru se ocupă inginerii Quality Assurance, cei care se asigură că aplicația pe care o …
Locuiești în regiunea de sud a țării, dar vrei să-ți dezvolți abilitățile digitale? Înscrie-te la programul pentru fete și femei #ICT4WomenCahul, lansat și implementat de Proiectul „EU4Moldova: Startup City Cahul”. Inițiativa va cuprinde mai multe cursuri specializate, dar și evenimente online pentru ca fetele și femeile să-și poată dezvolta abilitățile necesare pentru a lucra în mediul …
Sondaj // Oficiul Avocatului Poporului, în cadrul Proiectului OSCE „Engaging stakeholders in advancing human and minority rights and increasing inclusiveness and social cohesion”, realizează un studiu privind predarea disciplinei „Drepturile omului” la instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova. Cercetarea are drept scop evaluarea nivelului de studiere a standardelor și mecanismelor naționale și internaționale în …