Care sunt lucrurile pe care le faci la prima oră a dimineții, în mijlocul zilei sau seara? Obiceiurile, prin definiție, sunt alegeri pe care le facem cu toții în mod deliberat la un moment dat – și apoi nu ne mai gândim, dar continuăm să le facem, adesea în fiecare zi. La un moment dat, …
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează Zilele Libertăţii Presei. În 2021, evenimentele desfășurate cu acest prilej vor fi realizate sub sloganul „Informația e un bun public. Susține presa de calitate!”, cu îndemnul-hashtag #SustinemPresa. În acest an, CJI pune accentul pe necesitatea ca presa liberă și independentă să fie susținută de consumatorii de media. CJI este convins că …
Job în Bălți // AO „Clinica Juridică Universitară” organizaţie necomercială și apolitică, anunță concurs de selectare a unui expert/expertă financiar (manager financiar), în cadrul proiectului de suport organizațional, finanțat de către Suedia, având ca scop dezvoltarea organizațională și ajustarea documentelor de politici și proceduri interne. Tipul contractului: contract de prestări servicii. Durata prestării serviciilor: 2 luni Responsabilități …
Se întâmplă ca mulți dintre noi să căutăm succesul, dar puțini să acționăm pentru a-l atinge. Ar putea părea banal, dar rutina corectă sau obiceiurile “sănătoase” asigură reușita lucrurilor. Cum? Simplu! Atunci când ai setate lucrurile pe care trebuie să le faci în mod constant; te ții de ele, respectiv devii responsabil. Iar, dacă le …
Îmbunătățește-ți dicția împreună cu Dana Ciobanu în cadrul unui curs gratuit, marca Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism. Vrei să-ți antrenezi vorbirea prin exerciții de articulare corectă și clară a sunetelor și cuvintelor?Vrei să afli cum poți exersa ca să ai o dicție frumoasă?Ești curios să afli care sunt cele mai eficiente frământări de limbă …
Job pentru tineri // Purple angajează Social Media Manager în echipă. Vezi care sunt așteptările din partea noului membru și aplică cât mai curând! Responsabilități: Să pregătească content planuri;Să scrie postări din paginile partenerilor;Să lucreze la imagini cu designerul;Să gândească, împreună cu traffic manager-ul, structura pâlniei de campanii;Să scrie texte pentru postările necesare;Să propună ajustări …
Învață programare de la zero cu acest curs online gratuit pentru tineri! Îţi pui o bază solidă în programare încă de la început – pe Wellcode înţelegi ce face fiecare linie de cod pe care o scrii. Înscrie-te gratuit şi învaţă să deprinzi încredere în codul tău! Învață interactiv cum să scrii programe care rezolvă probleme …
Vino alături de Tech Women Brunch cu Marina Tabaran, care va avea loc în data de 17 aprilie 2021, ora 10:00. Marina Tabaran este un manager de proiect tehnic incredibil de optimist și talentat la Crunchyroll, cu o experiență generală de 5 ani în domeniul IT. Ea își va împărtăși cunoștințele despre gestionarea mai multor …
Cluj IT Cluster și DIH4Society devin parteneri ai AI for Startups and SMEs, prima conferință din seria Digital International Forum V: Artificial Intelligence organizată de Smart Everything Everywhere (SEE) reunește antreprenori de succes, experți din mediul Startup-urilor și finanțatori, pentru a discuta despre potențialul Inteligenței Artificiale de a produce următorii unicorni din România. Inteligența Artificială este un …
Concurs pentru elevi: Universitatea de Stat din Moldova invită tinerii pasionați de IT să participe la un concurs de programare. Dacă ești elev în clasa VII-a a XII-a și ești pasionat de informatică, accesează link-ul dat și înscrie-te în concurs! Premianții locului I, II și III vor obține un loc bugetar în cadrul USM la …