Ai auzit de Clubul Ideilor Anticorupție? Al doilea an consecutiv, PNUD Moldova, în colaborare cu Centrul Național Anticorupție și Centrul Media pentru Tineri organizează o serie de activități interactive unde tinerii şi tinerele învaţă care sunt riscurile, consecinţele corupţiei şi cum s-ar putea implica ei/ele în prevenirea acestui fenomen. Ședințele Clubului se vor desfășura în …
Participă în cadrul unui atelier pentru ONG și activiști civici, despre advocacy versus dezinformare. Un eveniment despre cum să creăm comunități locale, în contextul infodemiei, spații de dialog pentru proiectele pe care ni le dorim. De ce acest training? Pentru că show must go on: chiar dacă pandemia a eclipsat aproape totul, asta nu înseamnă că …
La data de 9 aprilie 2021 s-a stins din viață, la 99 de ani, prințul Filip, duce de Edinburgh, soțul reginei Elisabeta a II-a. Acesta a fost înmormântat după planul “Forth Bridge”, ce prevede doliu național până la înmormântare. În acest timp este anunțată Asociația Presei și BBC pentru a face vestea publică, apoi urmează …
ProActive te invită la o serie de instruiri pentru femei și fete despre educație financiară. Cunoștințele femeii privind finanțele și gestiunea financiară sunt de primă necesitate pentru o societate prosperă! Aplică și tu! Context: Studiile arată că într-o familie, în mare parte, responsabile pentru cheltuieli curente și cheltuieli legate de bunăstarea copiilor sunt femeile, ceea …
Deși pare destul de banal că am putea fi influențați într-un mod sau altul de corpurile cerești, este intrigant cum regăsi unele caracteristici asemănătoare cu cele ale zodiacului nostru. Află în articolul de mai jos ce este de fapt astrologia, istoria acestei pseudoștiințe și o scurtă descriere despre cele 12 zodii! Ce este astrologia? Conform …
Dinozaurii au trăit pe pământ mai mult de 180 de milioane de ani și au fost unele dintre cele mai imense, puternice și de-a dreptul interesante creaturi care au trăit vreodată! Ei sunt foștii stăpâni ai acestei planete, au existat în tot felul de forme și dimensiuni. Unii dinozauri erau mai mari decât un autobuz …
Iată o lista de 10 cărți de dezvoltare personală – cărți pentru oameni inteligenți atât mental, cât și emoțional și spiritual – care te pot ajuta în procesul de creștere personală și autocunoaștere. Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții.Mihai Eminescu …
Antreprenoriatul se referă la procesul de inițiere a unei afaceri. Astăzi, antreprenorii sunt văzuți ca fiind pietrele de temelie ale unei economii capitaliste de succes. Dar e posibil ca până și marii antreprenori să nu știe de unde a început antreprenoriatul. Cine au fost primii antreprenori? Cum a apărut acesta? Astăzi veți afla. Date istorice: …
Evenimente culturale // Editura Cartier şi Cărturești vă invită marți, 4 mai, ora 19.00, la lansarea online a volumului de poeme „Prematur” de Miruna Vlada. Vor participa : Miruna Vlada, Alina Purcaru, Cosmin Ciotloș și Paula Erizanu Discuția va fi transmisă live, pe pagina facebook a Editurii Cartier și pe pagina Librăriilor Cărturești. Înregistrare disponibilă ulterior și …
La sigur fiecare din noi a văzut cel puțin un film din seria Ocean’s, iar după vizionare, dezvoltam o admirație ascunsă pentru infractorii care au realizat jafurile. Totuși, oare sunt posibile astfel de ”job-uri” complexe și în viața reală? Descoperiţi în continuare unele din cele mai mari și legendare jafuri din toate timpurile. 1) Jaful de …