Nicoleta Geru
About the author

Nicoleta Geru

ce unde cand zit 2021

Pe 15 august echipa youth.md a organizat în parcul Dendrariu un joc de Ce? Unde? Când? pentru a sărbători Ziua Internațională a Tineretului. Evenimentul a fost desfășurat în colaborare cu CMJI, The Box, BookStore și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Înarmați cu pături, măști și voie bună, peste 20 de echipe au venit în parcul …

Cinematografia ne modelează modul de a gândi, de aceea trebuie să acordăm atenție reprezentării tuturor categoriilor sociale atât în fața camerei cât și în spatele ei. Cu toții ar trebui să promovăm diversitatea și egalitatea și să ne bucurăm de ele ori de câte ori putem, pentru a crea o societate prosperă.  Urmărește articolul de …

În secolul 21, oamenii din toata lumea au început sa fie interesați foarte mult de cărțile de psihologie și dezvoltare personală, inclusiv și cei din Moldova și România, așa ca îți prezentăm mai jos cele mai vandute și solicitate cărți de dezvoltare personală și psihologie din 2021. „Arta subtilă a nepăsării” de Mark Manson Arta …

ulim

Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), considerată copil al reformelor, a luat naștere la 16 octombrie 1992, prin decizia Guvernului Republicii Moldova, instituție care într-o perioadă de timp record, s-a afirmat ca un veritabil lăcaș al învățământului, culturii, științei și artei, gazda unei familii unite de profesori și studenți ce venerează idealurile păcii, libertății și …

Expresia „O imagine valorează cât 1000 de cuvinte” arată impactul pe care îl poate avea o singură poză. Fotografii profesioniști știu cum aceasta poate transforma lumina și timpul în ceva fizic, cu un atașament emoțional. Anume fotografia este un limbaj universal pe care îl vorbim cu toții și prin care ne exprimăm gândurile și memorăm …

cărți

Cărțile oferă nenumărate beneficii care contribuie la menținerea sănătății emoționale, mentale și fizice. Printre acestea se numără: reducerea nivelului de stres, scăderea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac, prevenirea declinului cognitiv pe măsură ce îmbătrânești și combaterea simptomelor depresiei. De aceea, se recomandă să practicăm mai des această activitate sănătoasă. Urmărește articolul de mai jos …

Liceul reprezintă o lista de provocări, atât din punct de vedere academic, cât și social. Cu toate acestea, cred că putem cădea de acord că timpul petrecut la liceu este unul formativ și că aduce cu el foarte multe schimbări. Astăzi, în timp ce introduceam data, luna și anul într-un document, am fost enorm de …

universități din md

UniRank a publicat un top cu cele mai bune universități din întreaga lume (America de Nord, Europa, Asia, Africa ș.a.). În acest top se regasesc și universitățile din Republica Moldova. UniRank crează clasamentul după câteva condiții: Să fie licențiat sau acreditat de către organizația corespunzătoare de învățământul superior din Republica Moldova.Oferirea a cel puțin 4 …

leucemia

Dintre numeroasele boli existente în lume, unele sunt incurabile, cum ar fi cancerul. Leucemia mai este numită și „cancer al sângelui”. Dacă dorești să afli cu adevărat ce se ascunde sub denumirea de „leucemie” și sub ce forme apare ea, urmărește articolul de mai jos. Ce se numește leucemie? Leucemia este  boala severă și incurabilă …

beneficiile înotului

Dacă ești în căutarea unui sport care te va ajuta să fii în formă și să ai un stil de viață mai activ, înotul poate fi cel mai potrivit pentru tine. Acesta are multiple beneficii asupra organismului, atât la nivel fizic, dar și la nivel psihic. De aceea, specialiștii îl recomandă atât copiilor, cât și …