Trăiește prin muzică și călătorește datorită acesteia. Descoperă în acest interviu mai multe despre tânărul care a vizitat 22 de țări și a trăit fiecare experiență în mod unic și irepetabil.
“Mi se zicea că nu-i viitor cu muzica clasică și acordeonul… ca într-un final să ajung să activez doar din muzică academică și să fiu pe deplin satisfăcut de ceea ce fac.”
- Începem cu începutul… De unde vine pasiunea pentru acordeon ?
Dacă e să vorbim de pasiune, a venit destul de târziu, pe când aveam 16-17 ani. Acordeonul am început să-l studiez încă de la 8 ani, însă nu fac parte din categoria de copii la care pasiunea a venit de îndată.
Am fost înscris de mama la școala muzicală, la acordeon și în primii 4-5 ani nu înțelegeam de ce. Ba chiar, am lăsat studiile muzicale și timp de 2 ani am făcut o pauză, concentrat fiind pe domeniul economiei. Așadar, pasiunea a venit la 17 ani, când am dat de un acordeon mai bun și am simțit diferit posibilitățile instrumentului.
- Muzica te-a ales pe tine sau tu pe ea ?
Cred că ea pe mine, pentru că făcând legătura cu cele menționate anterior, eu n-am vrut să fac asta, însă oricum am ajuns să o fac. Ideea e că am avut nevoie de timp, ca să conștientizez. Până la urmă, a fost reciproc.
- “Mi-au zis că nu se poate, dar nu le-am dat dreptate”. Care au fost cele mai mari piedici întâlnite, până acum, în evoluția ta ?
Una dintre ele, întipărite adânc în suflet, este cea cu care m-am confruntat în ultimii ani când învățăm în Moldova. Studiam la colegiul de muzică. Mi se zicea că nu-i viitor cu muzica clasică și acordeonul, mereu fiindu-mi insuflată această idee. Mereu eram redirecționat de ceilalţi spre muzică tradițională. În pofida presiunii din jur și datorită profesorului meu, singurul din domeniu care a crezut în mine, am reușit să trec peste, să găsesc o cale să ajung în Germania, ca într-un final, să activez doar din muzică academică și să fiu pe deplin satisfăcut de ceea ce fac.
- Ai demonstrat că poți și ai ajuns să vizitezi 22 de țări. Povestește-ne despre o frumoasă aventură în una dintre acestea.
În primul an de studii în Germania nu cunoașteam limba foarte bine. Primesc într-o zi un apel telefonic de la profesorul meu, iar eu ajung să înțeleg doar fraza “ai vrea/putea să cânți ? Vei fi și remunerat”. Auzind asta, și fiind teoretic primul meu câștig muzical în Germania, i-am răspuns “Desigur, cu mare drag!”. Am convenit că ar trebui să cânt ceva mai răruț și liniștit. În ziua “concertului” eram foarte entuziasmat. Mașina care m-a condus se întoarce, la final, într-o pădure și acolo se oprește. Afară era glod, iar eu îmbrăcat la costum. Un moment foarte straniu pentru mine. Mă las ghidat de câțiva domni, ca în câteva momente să văd o urnă, o gaură în pământ între copaci și câteva scaune. În acel moment am înțeles că mă aflu într-un cimitir și cânt la o ceremonie funerară.
- În ce țară ai simțit că arta frumosului este mai dezvoltată și oamenii o apreciază cu adevărat ?
Germania, fără nici un dubiu. E o țară unde fiecare sătuc e cu brațele deschise pentru cunoștințe noi, dar mai ales pentru cultură, artă, muzică. E foarte frumos să ajungi în locuri, unde fermieri, oameni din mediul rural te așteaptă. Câteodată e mai mare plăcerea să cânți într-un sătuc, unde 30 de oameni sunt nerăbdători să te asculte, posibil la unicul concert din acel an, decât la oraș, în săli mari, unde lumea deja este familiarizată cu acest gen de activități.
- Ce sentimente îți trezește muzica clasică atunci când o asculți? Dar, atunci când o interpretezi?
Foarte complexe, un val de emoții, imagini, istorii. Pentru mine sunt un fel de povești care într-o oarecare măsură le poți “construi” singur. Fiecare om își creează imaginile, culorile proprii și poți să zici că tu, personal, ești o parte din compoziție alături de compozitor. E precum o excursie în propria imaginație.
Atunci când o interpretez, e mai complicat, pentru că sunt combinații de mai multe tipuri. E nevoie în același timp să mă relaxez, să creez o poveste, dar și să fiu destul de concentrat ca să pot ține situația sub control.
- Tocmai pentru că muzica ocupă un loc aparte în viața ta, iar în carantină ți-a lipsit ție și colegilor publicul și scena, ai decis să creezi un public virtual prin intermediul grupului de pe Facebook “Home Live Concerts”. Spune-ne mai multe despre această inițiativă, dar și despre desfășurarea activității propriu-zise.
Grupul a fost făcut odată ce a fost anunțat și în Germania că activitățile culturale se stopează. 2020 urma să fie un an cultural plin de activități, 250 ani de la nașterea lui Beethoven, inclusiv. Odată anulate, dar deprinși cu ritmul alert de repetiții, concerte, sedentarismul nu ne-a permis să anulăm și programul stabilit, care, de altfel, l-am transferat în online. Multe aprecieri, comentarii; vizitatorii se adunau, iar treaba a început să devină mai serioasă. De accea, cu încă 2 colegi, am început să gestionăm mai concret activitatea, care a devenit între timp zilnică. Totuși, muzica vie se ascultă pe viu. Nu sunetele creează emoție, dar energia transmisă.
- Ai putea da câteva sfaturi care te-ar fi ajutat pe tine la început de cale și care ai vrea să le transmiți tinerilor iubitori de instrumentele muzicale și artă, în general?
Să fii pasionat de instrumentele muzicale, nu înseamnă mereu că trebuie să și cânți la ele. Câteodată e bine să rămână la distanța de plăcere. O lecție prețioasă, învățată de la profesorul meu, spune că “pentru artă trebuie să te dedici complet sau mai bine să nu încerci”. Arta nu iartă alte “amante”, trebuie să te dedici total. În muzică, rezultatul vine foarte târziu, iar fără un scop și o răbdare enormă, nu-l obții. Un proces continuu, care nu se dobândește într-un an sau doi și nici nu se termină când ai o diplomă de studii superioare finisate. Poți cânta când îți place muzica și instrumentul, nu când îți petreci timpul liber cu muzică pe fundal.
Visează, inspiră-te, creează alături de youth.md. Doză zilnică o găsești pe pagina de Facebook și Instagram.
Reporter: Cernea Victoria
No Comment