Ai noștri revin la rădăcini


Asistăm cu toții la un colaps migrațional, cu toate acestea cel puțin o dată pe an, ai noștri revin acasă… ai noștri fiind frați, surori, părinți, verișori și lista continuă.

Suntem cunoscuți în lume pentru acea ospitalitate și generozitate pe care nu o vei  găsi în alt colț de lume și pe care o vei simți din nou, pășind pragul casei părintești. Deși cei dragi pleacă, în ei rămâne implantat tot ce se transmite ereditar încă din cele mai zbuciumate vremuri, și anume valorile. Cu toate că se află la zeci de kilometri, inima lor încă bate și rămâne vie… aici la vatra strămoșească, cu gândul la ce mai fac, cei ce rămân aici, într-o singurătate pustie, ducându-și în spate problemele vechi, nerezolvate și actuale de decenii întregi.

August

Luna august este marcată cu roșu în calendarul vechi, prăfuit a bunicii. Evident, în această lună este mare sărbătoare și totuși, o lună în care trebuie neapărat să-ți pregătești batista pentru șirul de lacrimi care îți vor scălda chipul în dor și suferință, fiindcă revin, revin ai noștri pe vechile cărări ce îi duc involuntar la mirosul țărănesc de pâine coaptă, rumenă, sărutată de mândrul soare.

Visul lui moș Nichita


 Și totuși, era o vară a unui an 2022 da… a mai trecut o vară, o vară din viața mea. Și totuși, să trecem la lucruri mai importante decât nostalgia, precum ar fi o nouă bicicletă în ,,parcarea” timidă a unui bătrân luat prin surprindere de către nepotul stabilit de mult timp în Italia. A visa este ceva absolut normal, fiecare visează și moș Nichita la anii săi, încă cum visează, de fapt, uneori mă gândesc că, anume visele ne fac să supravețuim într-o lume, în care propriile interese sunt mai presus de factorul uman. Moș Nichita poartă cu sine visul de a avea o bicicletă încă din vara anului 2020 sau 2021, nu mai țin minte, dar cu siguranță este printre cele mai longevive vise ale sale. Uneori, acest vis îi stârnea râsul, alteori lacrimi, cel puțin așa l-am prins eu, într-o vară blândă aflată într-un dans cu vântul, atunci când stătea sub scutul unor frunze de viță-de-vie.

Bicicletă


 Nu se plângea nimănui…și nici nu discuta cu nimeni despre visul său…repede își lua firea de bărbat în mâini și continua să vorbească despre orice, doar nu despre ce îi se ascundea în adâncul sufletului. Își dorea o bicicletă pentru necesitatea strigentă de a se deplasa până la târg și pentru a-și îmbarca cumpărărturile, dar nici nu îndrăznea să-și destăinuie oful.
Anul acesta au revenit nepoții lui moș Nichita din partea sorei de peste hotare, pentru câteva zile, nu pentru multe, cu toate acestea au ținut să îl viziteze și pe el. Dar cu mâinile goale nu se cuvine să vii pe ospeți, iar această regulă este strict respectată de către poporul nostru, de acest lucru sunt convinsă, datorită faptului că, și eu la rândul am fost învățată de părinți despre acest obicei. Ce poate fi mai bun pentru gospodăria lui moș Nichita, dacă nu o bicicletă nouă, s-a gândit nepotul Victor, care s-a și grăbit să facă această achizție importantă, pentru un bătrân, pardon pentru un om tânăr în suflet și prin vise.

Ochii rătăciți…


L-am surprins, stând pe prispa casei, fiindu-i modelată fața de soarele gata, gata să se camufleze după nori. Nu se așteptase la un astfel de cadou, și cu pași meditativi, zdrobind firele firave de iarbă se grăbi să ne deschidă poarta. Avea ochii rătăciți în spațiu, iar culoarea parcă ștearsă, probabil de viața crâncenă ca un ger năprasnic într-o primăvară domolă. A început să zâmbească larg ca și un copil nu știa cum să se comporte și pur și simplu, a început să mângâie această fiară rece, lipsită de viață și suflet, dar care poate lungi zilele unui bătrân. După asamblare o luase ușor în brațe și încercă să o testeze, acum parcă și ochii săi prindeau ușor viață și culoare și el însuși era altfel, părea un tânăr voinic, care mai are o viață de descoperit și deslușit.
Ne-am așezat după pe prispa casei, acolo unde stătea înlemnit de povara anilor. Am început să vorbim mult…despre toate, dar totuși privirea îi stătea fixată în acea bicicletă și ,,cât îi trebui omului ca să fie fericit?” Mă gândeam și mi-am răspuns: o bicicletă. Dar…timpul nu ne cruță, el fuge, iar noi lent încărunțim, așa că a venit timpul să ne luăm rămas bun.
 Cu lacrimi în ochi… dar fericit așa l-am lăsat pe moșul nostru blând și sfătos, moș Nichita!
P.S. Într-o glumă moșul Nichita ne spune, că cine poate să vândă un astfel de cadou în schimbul unor lucruri care nu au aceeași valoare?

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Autoare: Colța Teoctista

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Beneficiile neștiute ale viselor asupra sănătății
Next Află cum poți lansa o afacere în cadrul programului „Antreprenoriatul - primii pași” la Centrul de Tineret Râșcani
Colța Teoctista
About the author

Colța Teoctista

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 4 =