Bursa de Cercetare „Sydney Brenner 2025”


Ești pasionat de știință, artă și povești cu impact?

Dacă ești jurnalist, scriitor, regizor, artist vizual sau orice alt creator care lucrează la un proiect ambițios legat de istoria științelor vieții, atunci Bursa de Cercetare Sydney Brenner 2025 este pentru tine!

O bursă plătită, cu acces la una dintre cele mai prestigioase arhive științifice din lume, susținută de Cold Spring Harbor Laboratory (CSHL) din SUA. Proiectul tău poate prinde viață aici – cu sprijin financiar, documentare de top și acces la o rețea unică de experți în istoria biologiei moderne.

Unde se duc poveștile științei când se sting reflectoarele? Rămân în arhive. În scrisori uitate, în jurnale de laborator, în vise neterminate.
Dacă vrei să le redai glas – prin film, eseu, artă sau altă formă creativă bursa Sydney Brenner te invită să scormonești trecutul pentru a înțelege viitorul.


Detalii generale despre bursa Sydney Brenner 2025:

  • Țară gazdă: SUA;
  • Finanțare: Bursă plătită de până la 5.000 USD;
  • Termen limită de aplicare: 1 august 2025;
  • Format: Online + posibilă rezidență în SUA (Cold Spring Harbor Laboratory);
  • Instituție: Cold Spring Harbor Laboratory – Center for Humanities & History of Modern Biology.

Cine poate aplica?

  • Jurnaliști, scriitori, regizori, artiști sau alți creatori care lucrează la proiecte autentice și profunde despre istoria științelor vieții;
  • Proiectele pot include: publicații, documentare, expoziții sau alte forme de diseminare;
  • Propunerile trebuie să fie originale, detaliate și sofisticate;
  • Este preferabil ca proiectul să aibă legătură (măcar parțială) cu colecțiile arhivistice ale CSHL.

Ce oferă bursa?

  • O sumă de până la 5.000 USD pentru a acoperi cheltuielile de cercetare și/sau șederea la Cold Spring Harbor Laboratory;
  • Acces complet la arhivele și colecțiile CSHL;
  • Spațiu de lucru în Biblioteca Carnegie;
  • Sprijin din partea unei echipe de istorici, bibliotecari și arhiviști;
  • Posibilitatea de a închiria locuință pe campus, în funcție de disponibilitate;
  • Conectare cu alți cercetători și creatori internaționali.

Documente necesare pentru aplicare:

  • Formular de aplicație completat;
  • Detalii despre doi referenți;
  • Propunere de cercetare;
  • Bibliografie selectivă;
  • Buget estimativ pentru proiect;
  • CV complet (inclusiv educație, carieră, publicații, granturi sau burse anterioare).

Cum aplici?

  • Completează formularul oficial de aplicație;
  • Pregătește documentele în format .pdf, .doc sau .docx;
    • Formular de aplicație completat;
    • Detalii despre doi referenți;
    • Propunere de cercetare;
    • Bibliografie selectivă;
    • Buget estimativ pentru proiect;
    • CV complet (inclusiv educație, carieră, publicații, granturi sau burse anterioare).
  • Trimite totul pe email la: SydneyBrennerScholarship@cshl.edu;
    • Subiectul emailului trebuie să fie:
      Sydney Brenner Research Fellowship application 2025 – [Numele tău];
  • Adaugă în corpul emailului o scrisoare scurtă de intenție;
  • Trimite aplicația completă până pe 1 august 2025.

Pentru mai multe informații, accesează:


Această bursă este o șansă reală de a spune povești relevante despre știință, de a lăsa o amprentă în domeniul umanist al biologiei moderne și de a-ți realiza proiectul într-un spațiu prestigios internațional.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Bursă // studii doctorale în domeniul informaticii din Singapore
Next Bursele „EPFL CYD 2025-2026" - scrie propriul capitol de cercetare în inima Elveției
Gaina Cătălina
About the author

Gaina Cătălina

No Comment

Leave a reply