Ziua Învățământului Dual la Chișinău: Află ce surprize te așteaptă!


Oportunități unice de studii și de angajare pentru absolvenții de gimnaziu și liceu și tinerii până la 35 de ani care își doresc o recalificare. Circa 20 de instituții de învățământ tehnic și companii se vor reuni la Ziua Învățământului Dual pentru a familiariza tinerii cu meserii și profesii actuale pe piața muncii din Moldova. Evenimentul va avea loc în data de 28 mai, între orele 10.00 – 15.00 în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei din Chișinău și va oferi participanților un program vast și interactiv. Iată principalele activități din cadrul târgului:

„Hai să ne cunoaștem!”

În prima parte a evenimentului, vizitatorii vor face cunoștință cu reprezentanții instituțiilor de învățământ tehnic și a companiilor participante. Se vor familiariza cu zona special amenajată în care vor petrece câteva ore distractive și pline de informații utile. De asemenea, vor asculta discursurile organizatorilor, dar și ale partenerilor, care îi vor iniția în conceptul de învățământ dual și beneficiile sale.

„Hai să aflăm mai multe!”

Pentru a înțelege mai bine învățământul dual, vizitatorii vor urmări o serie de materiale video despre acest concept și oportunitățile oferite. Prin intermediul acestor materiale, vor afla că învățământul profesional tehnic dual își propune să ofere șanse egale tuturor tinerilor de a îmbrățișa o profesie care să le aducă beneficii și satisfacție pe termen lung, indiferent de proveniența socială, iar angajatorilor le asigură acces la forță de muncă bine calificată. Această activitate va stimula atenția și implicarea vizitatorilor. Iar cei mai curajoși, vor avea parte la final de un quiz și vor câștiga premii.  

„Hai să interacționăm!”

Doritorii de a-și găsi o meserie pe placul lor vor participa la circa 20 de ateliere interactive în care vor descoperi cele mai tari trucuri culinare, vestimentare sau de frumusețe. De asemenea, vor avea ocazia să afle secretele agriculturii eficiente, să exploreze inovațiile medicinei și să încerce tehnicile celor mai artistice creații. Tot, în cadrul atelierelor, vizitatorii vor vedea cum pot schimba lumea prin electroenergetică, robotică și digitalizare. Mai mult decât atât, vor interacționa direct cu participanții și vor afla ce oportunități le oferă fiecare domeniu în parte.

„Hai să ne distrăm!”

Pe lângă activitățile interactive și de informare, tinerii se vor distra în aer liber și vor avea parte de un program artistic inedit. Astfel, începând cu ora 12.30, vizitatorii se vor delecta cu piesele ansamblului de fete de la Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație, vor urmări câteva prezentări vestimentare, desfășurate de Centrul de Excelență în Industria Ușoară și vor crea din aluat „hulubași ai păcii”, alături de reprezentanții Școlii Profesionale din Hâncești. De asemenea, vor admira 2 numere de dans egiptean și de stradă și vor participa la un quiz cu premii.

Ziua Învățământului Dual sub sloganul „Înveți. Muncești. Câștigi!” se va mai desfășura în acest an pe 4 iunie la Soroca și pe 15 iunie la Cahul. Evenimentul este organizat de Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova cu suportul proiectului „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde” implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Pentru mai multe detalii, doritorii sunt invitați să acceseze pagina evenimentului www.go.dual.md sau să urmărească pagina de Facebook Învățământul Dual!

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous EdTech Moldova Forum: platformă ce conectează lideri globali, comunitatea locală și tehnologiile
Next Job pentru tineri// Asistent/ă de programe
Ecaterina Braguță
About the author

Ecaterina Braguță

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen + 16 =