Youth Activation Program 4.0 – mai mult decât un proiect pentru tineri


În perioada 01 iulie – 30 noiembrie 2024, A.O. Asociația Internațională a Tinerilor a dezvoltat și abilitat 10 Grupuri de Inițiativă în 15 regiuni ale Republicii Moldova: Cimișlia, Florești, Șoldănești, Telenești, Orhei, Fălești, Ștefan Vodă, Ungheni, Chișinău, Sîngerei, Căușeni, Anenii Noi, Criuleni, Stăuceni, Soroca. Scopul principal al proiectului YAP 4.0 a fost susținerea și abilitarea tinerilor prin crearea unei oferte sustenabile de oportunități de mentorat ce contribuie la dezvoltarea angajamentului civic și soluționarea problemelor comunitare de către tineri.

Astfel, Youth Activation Program 4.0 a inclus mai multe etape de formare, menite să faciliteze procesul de dezvoltare a competențelor tinerilor implicați în proiect.

Academia de Vară „Abilitarea Grupurilor de Inițiativă”, partea I, desfășurată în perioada 19-22 august 2024, a reprezentat prima etapă a proiectului. Aceasta a reunit 50 de tineri din cele 15 regiuni menționate, care au colaborat și au învățat împreună despre implicarea comunitară prin activități de consolidare a echipelor și identificarea problemelor locale. La finalul academiei, aceștia au format 10 grupuri de inițiativă, definind obiectivele proprii și dobândind abilități esențiale, precum gestionarea bugetelor de proiect, pregătindu-se să devină lideri ai schimbării în comunitățile lor.

A doua parte a Academiei de Vară „Abilitarea Grupurilor de Inițiativă”, desfășurată între 14-15 septembrie 2024, a reunit din nou participanții pentru o continuare a procesului lor de abilitare. De această dată, tinerii au beneficiat de sesiuni motivaționale susținute de experți în domeniu, au prezentat proiectele dezvoltate și au primit feedback pentru a le îmbunătăți. Atmosfera a fost caracterizată de susținere reciprocă, iar participanții au învățat cum să implementeze și să raporteze corect proiectele lor.

„Partea mea preferată din Academie a fost în sine implementarea, deoarece această parte ne-a făcut să înțelegem cu adevărat cât de complex este să implementezi un proiect, cu dificultăți și cu momente bune, într-un final am avut parte de o experiență unică alături de oameni minunați și cu mentori de asemenea foarte bine pregătiți și mega prietenoși”, susține Anghelenici Evelina, membră a Grupului de Inițiativă „Youth Space”, regiunea Florești-Șoldănești.

Cele 10 grupuri de inițiativă, cu sprijinul mentorilor, au desfășurat activități în regiunile lor, axate pe atingerea obiectivelor fiecărei echipe. Colaborarea strânsă cu mentorii și abordarea strategică a planurilor de implementare au asigurat succesul activităților. Rezultatele obținute au reflectat angajamentul și determinarea tinerilor de a contribui la dezvoltarea comunităților lor.

Mulțumim partenerilor care au fost alături de grupurile de inițiativă și le-au sprijinit activitatea: Primăriei or. Stăuceni, Consiliului Local al Tinerilor Stăuceni, Consiliului Elevilor CEVVC, DGETS Florești, Centrului Raional de Tineret Soroca, Consiliului Elevilor IPLT „Petru Rareș” Soroca, Asociației Obștești „Genesis”, Centrului de Tineret Mereni, Primăriei Căușeni, Centrului de Resurse „Căușeni HUB”, Primăriei Copceac Ștefan Vodă, Consiliului Elevilor IPG Copceac, Consiliului Elevilor „Liceul Teoretic Sculeni”, „American Corner Ungheni”, Centrului de Creație și Agrement „Lora Găină”, Primăriei orașului Fălești și rețelei „YPEER”. Contribuția voastră fiind esențială pentru succesul evenimentelor.

Conferința Finală „Ambasadorii Dezvoltării Comunitare”, desfășurată pe 30 noiembrie 2024, a marcat încheierea cu succes a proiectului Youth Activation Program 4.0. Fiecare grup de inițiativă și-a prezentat proiectele implementate, evidențiind impactul pozitiv asupra comunităților locale, dar și planul de acțiune pentru următorul an. Evenimentul a inclus acordarea diplomelor și a premiilor speciale pentru cei mai implicați tineri, celebrând astfel eforturile și rezultatele acestora.

„În cazul Programului „Youth Activation Program 4.0”, partea mea preferată e legată de oportunitățile de a colabora în echipă și de a dezvolta proiecte inovatoare, alături de alți tineri inspirați. Experiențele de mentorat, sesiunile interactive și rezultatele tangibile obținute prin implementarea ideilor sunt, de obicei, elementele care îi motivează cel mai mult pe participanți. De asemenea, procesul de a învăța prin practică și de a crea un impact direct în comunitate prezintă punctul culminant al programului”, a afirmat Negrescu Iulian, liderul Grupului de Inițiativă „GoLeaders”, regiunea Ștefan Vodă-Cimișlia

De asemenea, sesiunea de networking a oferit participanților oportunități de schimb de idei, continuitate pentru grupurile de inițiativă și posibilități de colaborare în viitor. Acest lucru a demonstrat că Youth Activation Program 4.0 este mai mult decât un proiect – este un catalizator pentru crearea unor relații strânse de prietenie între participanți și consolidarea unor legături durabile, care vor sprijini colaborările viitoare și vor forma comunități de acțiune care vor lucra cu „TINEri pentru TINEri”.

Pe lângă prezentarea proiectelor implementate și celebrarea realizărilor, în cadrul YAP 4.0 a fost creat un spațiu digital dedicat tinerilor, unde aceștia pot posta activitățile și inițiativele lor, facilitând astfel schimbul de idei și colaborarea între grupurile de inițiativă. Acest spațiu servește ca o platformă interactivă pentru promovarea acțiunilor comunitare și pentru consolidarea unei rețele de suport.

Totodată, a fost elaborat un ghid practic de fundraising și crowdfunding, menit să sprijine tinerii în continuarea inițiativelor lor prin identificarea de resurse financiare. Ghidul oferă pași clari și exemple practice pentru accesarea de fonduri, inclusiv prin metode de crowdfunding, astfel încât fiecare grup să poată asigura sustenabilitatea proiectelor sale și să aibă un impact durabil asupra comunității.

Echipa Asociației Internaționale a Tinerilor a investit întreaga sa energie, dedicare și resurse pentru a transforma Youth Activation Program 4.0 într-un succes remarcabil. De altfel, echipa exprimă profundă mândrie de realizările tinerilor care au participat, de entuziasmul lor și de dorința lor de a face diferența. Ei sunt adevărata dovadă a faptului că investiția în tineri este investiția în prezentul care schimbă viitorul. Rezultatele lor depășesc granițele unui simplu proiect – sunt semințele unor inițiative care vor avea un impact semnificativ pe termen lung. Acest succes a fost recunoscut la nivel național, prin premiile câștigate, inclusiv:

  • Premiul Național de Tineret 2024 pentru contribuția remarcabilă la promovarea drepturilor fundamentale ale tinerilor; 
  • Premiu Galei ONG 2024 pentru organizația care s-a implicat și promovat inițiative de advocacy și politici publice.

Proiectul a fost implementat de Asociația Internațională a Tinerilor, în cadrul „Youth Activation Program 4.0”, cu sprijinul financiar al Agenției Naționale pentru Tineret prin intermediul Programului anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2024 și suportul companiilor private: Artpoligraf și 7Spice. 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Bursele UWC pentru elevi: cum poți participa și beneficia de acestea
Next New America Fellows: oportunitate pentru scriitori, cercetători, jurnaliști
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply