Îți place să te implici în activitățile sociale, în campaniile de caritate, iubești concertele, târgurile sau competițiile sportive? Ai dori să participi la organizarea acestora şi să faci parte dintr-o echipă gata de acțiune? Acum ai şansa!
Consiliul Municipal de Tineret din Chişinău dă start recrutărilor pentru Direcția Proiecte Sociale, Culturale şi Sportive, o direcție recent deschisă în cadrul CMTC care se va ocupa adițional de voluntariat social sau cultural.
Cu ce se ocupă direcția?
- Organizarea evenimentelor culturale și sportive;
- Planificarea și realizarea campaniilor de caritate;
- Organizarea acțiunilor de salubrizare sau plantare de copaci;
- Implicarea în realizarea evenimentelor culturale,sociale sau sportive în parteneriat cu alte organizații
Ce obții prin implicarea în acest departament?
- Experiență în organizare de evenimente;
- Participare directă la diferite evenimente,festivale,concerte,activități sportive;
- Interacțiune cu artiști,sportivi de top;
- Formarea unei rețele vaste de networking ce ar include diverși agenți economici,organizații,personalități din domeniul culturii și sportului;
- Şi desigur, multă distracție
Nu ezita să completezi acest formular până pe 1 august pentru a fi parte a echipei.
Activitatea în cadrul Direcției este una complimentară activității de bază a CMTC, voluntariatului civic și implicării tinerilor în procesele decizionale,deci membru în această direcție poate fi atît membrii departamentelor CMTC cît și persoane care nu sunt membri ai departamentelor CMTC dar ar fi interesați de acel tip de voluntariat ce îl propune Direcția Proiecte Sociale, Culturale și Sportive.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment