Vino la un workshop dedicat siguranței online și află cum utilizezi internetul fără griji

internet fara griji, eveniment pentru tineri, la strada, tekwill, seminar

Participă la ultimul seminar practic din acest an dedicat siguranței online pentru părinți și copii, în cadrul proiectului „Internet fără griji”, organizat de compania Moldcell în parteneriat cu Tekwill Academy Kids și ”La Strada”.

15 decembrie, ora 14.00, la Tekwill, str. Studenților 9/11, Chișinău. Intrarea este LIBERĂ, în baza înregistrării prealabile online, care se face aici.

Programul evenimentului constă din 3 module desfășurate în paralel și destinate separat pentru părinți, copii cu vârsta 6-12 ani și adolescenți cu vârsta 13-17 ani.

Pentru părinți a fost pregătit un panel de discuții cu experți în protecția datelor cu caracter personal, programe copii, cyberbullying, securitate informațională, soluții tehnice și psihologie. Pentru copii va fi organizat un atelier de robotică deosebit, adaptat siguranței online, cu sfaturi practice și pe înțelesul lor despre ce trebuie să facă într-o situație de risc pe internet. Pentru adolescenți a fost introdus un workshop nou în care vor vorbi despre comunicarea și construirea relațiilor în mediul online, noțiunea de sexting și distribuirea de conținut foto.

Vor fi sfaturi și un curs elementar de utilizare a Photoshop-ului.

La fel ca și alți sute de părinți și copii din Chișinău, Bălți, Cahul, Soroca, Comrat, Edineț, Ceadîr-Lunga și Orhei, cei prezenți la eveniment vor avea acces gratuit și direct la sfaturile experților, informație utilă, interacțiune, cadouri, bună dispoziție și șansa de a câștiga un smartphone HTC Desire Lifestyle.

Pentru mai multe detalii despre eveniment, speakeri și înregistrare, accesează pagina.

Previous /VIDEO/ Din ce surse se informează tinerii
Next Vino la evenimentul de lansare a cărții și polemizează subiecte ce țin de muzica nouă

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *