Verde Play: Elevii din Moldova rezolvă problemele de mediu prin design-ul centrat pe om


În vara anului 2023, peste 113 școli din Moldova au făcut un pas curajos și responsabil, au aplicat pentru a face parte din ediția pilot Verde Play. 

#VerdePlay este proiectul, lansat sub egida Ministerului Educației și Cercetării în colaborare cu 7 parteneri, care promovează o inițiativă verde prin sensibilizarea tinerilor, conectarea profesorilor și elevilor într-o misiune comună de a contribui la un mediu mai sustenabil, cu acces la instrumente tehnologice și o abordare pedagogică modernă.

Din totalul aplicărilor, printr-un proces riguros de selecție, au fost alese 30 de școli să participe în prima ediție a proiectului Verde Play. În fața provocărilor de mediu globale, elevii și profesorii din Moldova colaborează în misiunea comună de a aborda probleme precum încălzirea globală, seceta, poluarea cu plastic, ș.a.

Educație pentru mediu și inovații – Verde Play este o punte între teorie și practică, tehnologie și mediu, prin care elevii vor deveni lideri inovatori ce soluționează probleme de mediu, cu rezultate centrate pe om.

Tatiana CARAUȘ, Profesoară de matematică la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, raionul Florești: „Pentru elevi, tot ceea ce este nou reprezintă o provocare și prezintă interes. Noul an școlar introduce o disciplină nouă care va facilita implicarea lor în rezolvarea problemelor reale de mediu. În cadrul proiectului, vor fi puse la dispoziția elevilor inovații și tehnologii, precum kituri și alte instrumente utile.”

30 de profesori implementează metoda nouă de predare – design centrat pe om

În ediția pilot 2023 „Verde Play”, 30 de școli din Moldova aduc în orarul lor disciplina „Inovații și Sustenabilitate”. Profesorii sunt implicați într-un proces de perfecționare și integrare a unei abordări de predare bazate pe practicarea metodologiei designului centrat pe om. Aceasta pune accentul pe necesitățile indivizilor care vor utiliza un produs/soluție, astfel încât să fie eficient și ușor de folosit. 

Metodologia facilitează activitatea elevilor prin integrarea inovației și tehnologiei, practicarea etapelor de: identificare a unei probleme, cercetare, generare de idei, prototipare, testare și evaluare, iterare și rafinare, implementare și prezentare. 

Natalia SCHIȚCO, Profesoară de informatică la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”, Chișinău: „În societatea de azi este foarte important să studiem elementele de sustenabilitate, prin prisma mai multor discipline. Pentru mine, ca informatician, este esențial să stabilesc o legătură între programare și discipline precum chimia, fizica etc. De aceea am decis să colaborez cu Daniela ȘTERBEȚ, profesoară de chimie. Împreună vom încerca să îi ajutăm pe elevi să cerceteze și să creeze prototipuri noi și utile.”

În acest scop profesorii au beneficiat de o formare de 3 zile la Chișinău, familiarizându-se cu principiile Design Thinking, care subliniază rolul inovației și tehnologiei în rezolvarea problemelor ecologice.

Introducere în „Inovații și Sustenabilitate” 

Primele lecții au avut ca scop principal să aprindă scânteia curiozității în elevi. A fost doar începutul unui parcurs de învățare, prin care vor explora o nouă metodologie de a genera soluții, pas cu pas, de la empatie la prototipare și testare.

Ana-Maria URSACHI, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”, Chișinău: „Este o disciplină care se centrează pe nevoile și interesele elevilor. Obiectul ne oferă oportunități de cercetare și exprimare a ideilor, dar și aplicarea soluțiilor față de sustenabilitate, stimulându-ne motivația. În plus, activitatea prevede interdisciplinaritatea, ceea ce pune accent pe aspectul practic al învățării. Este o oportunitate de a aplica cunoștințele școlare în rezolvarea problemei mediului.”

În cadrul primelor ore de „Inovații și Sustenabilitate”, profesorii au avut ca principal obiectiv familiarizarea elevilor cu această nouă disciplină și trezirea curiozității lor. Prin metode interactive de generare și asalt de idei, lucrul de echipă, s-a pus baza de înțelegere a conceptelor fundamentale – „Inovație” și „Sustenabilitate”.

Anastasia DOȚAC, elevă în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Florești: „Am ales să particip la această disciplină deoarece doresc să învăț ceva nou şi consider că proiectul Verde Play poate contribui la promovarea ecologiei. Inițial, am crezut că nu voi înțelege ideea proiectului și materia, dar, în realitate, am găsit totul interesant și ușor de înțeles. Îmi place când formăm grupuri de elevi și notăm răspunsurile sau opiniile noastre. Sunt convinsă că disciplina „Inovații și Sustenabilitate” îmi va fi utilă, întrucât ecologia este o temă de actualitate și merită discutată în detaliu. Cred că, după finalizarea acestei discipline, voi avea o cunoaștere mult mai profundă despre subiect.”

Acesta este doar primul pas al unei aventuri educaționale construite pe un curriculum practic de 34 ore. În acest interval, elevii și dascălii se vor familiariza cu metodologia design-ului centrat pe om, având ca scop final crearea unui prototip propriu, care se desfășoară prin cinci etape cruciale:

  1. Cercetare și Empatie – se pune accentul pe înțelegerea nevoilor reale ale persoanelor și pe interpretarea feedback-ului obținut.
  2. Definire – se utilizează informațiile adunate pentru a identifica și a clarifica provocările reale.
  3. Ideație și Creativitate – se abordează tehnici de brainstorming, ca „8 nebunul”, pentru a inspira găsirea de soluții unice și inovative.
  4. Prototipare – ideile se materializează în modele concrete, permițând o evaluare practică a funcționalității lor.
  5. Testare și Optimizare – prototipul se rafinează în funcție de feedback și se ajustează pentru a răspunde nevoilor efective.

Această structură meticuloasă va contribui la crearea de răspunsuri eficiente la problemele de mediu ale comunității locale.

Rezultate – Expoziția prototipurilor dezvoltate de elevi

La final de an (decembrie), pilotarea disciplinei „Inovații și Sustenabilitate” va culmina cu o  expoziție științifică organizată de fiecare școală. Aceasta va fi dedicată tuturor elevilor și profesorilor și va pune în evidență soluțiile inovatoare create de elevi pe parcursul proiectului.

Expoziția reprezintă momentul final al proiectului pilot, o ocazie pentru fiecare școală participantă să își prezinte abordările unice și soluțiile generate de tinerii inovatori în fața comunității lor educaționale. Va fi o ocazie specială pentru comunitatea educațională să aprecieze eforturile și talentul tinerilor inovatori.

Tu poți fi parte din proiectul Verde Play

Chiar dacă nu ești elev/ă, dar pasiunea ta este mediul înconjurător, ai ocazia să te implici în proiect. Explorează paginile proiectului de Instagram și Facebook pentru a urmări progresul elevilor și pentru a afla cum poți contribui la o schimbare verde.

Verde Play unește toate generațiile într-o mișcare de conștientizare și responsabilizare națională, cu un obiectiv comun: un mediu mai curat și un viitor mai sustenabil.

Proiectul „Verde Play” este lansat sub egida Ministerului Educației și Cercetării, susținut de Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, Orange Moldova, Kaufland Moldova, ProCredit Bank, MoldControl, Acceleratorul de Inovații și Antreprenoriat „Dreamups” și Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Global scholars counseling - Consiliere pentru viitorii studenți internaționali
Next Board Games Evening at America House
Dreamups
About the author

Dreamups

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 2 =