Universitatea este trezoreria viitorului unei ţări – Winston Churchill


universitate

Universitatea este leagănul cunoștințelor. Pe parcursul istoriei, ea a fost casă  cărturarilor, filozofilor, oamenilor de știință, care au lansat inovații și diverse curente  științifice. În acest articol, vei afla mai multe din istoria acestor temple a intelectului și impactul lor asupra societății.

Învățământul superior antic

Primele menționări despre instituțiile de învățământ superior datează din anii 2000 î.Hr., în Egiptul Antic. Această instituție era cunoscută sub denumirea de Per-ankh sau „Casa Vieții”. Mai târziu, începând cu secolele VII și V î.Hr., au apărut centre de studiu și în alte colțuri ale lumii. În India antică au fost fondate instituții cum ar fi Taxila sau Takshashila. 

Școala era alcătuită din mai multe mănăstiri, fără săli de curs, în care învățătura religioasă era oferită individual. În general, un student intra în Takshashila la vârsta de 16 ani. Pe lângă drept, medicină și știință militară, se învățau Vedele și cele optsprezece arte, tragerea cu arcul, vânătoarea și dresarea elefanților.

În aceeși perioadă istorică, grecii antici au fondat și ei primele instituții de studiu a filozofiei și a artei antice. În jurul anului 335 î.Hr., Aristotel, succesorul lui Platon, a fondat Școala Peripatetică, ai cărei elevi s-au întâlnit la Atena. Școala s-a închis în același an ca și cea a lui Platon, în 86 î.Hr. 

Primele universități medievale

 În Europa de Vest, în Evul Mediu timpuriu, episcopii au întreținut școlile de pe lângă catedrale și mănăstiri, iar mănăstirile au fondat alte școli mai mici. Aceste școli, puneau accent pe ucenicie în învățarea religioasă sub îndrumarea unui episcop erudite. 

Pe lângă aceste școli episcopale, au existat școli monahale, care educau călugări și călugărițe, precum și viitori episcopi. În jurul secolului al XII-lea și al XIII-lea, unele dintre ele s-au dezvoltat în universități autonome. 

Cele mai vechi instituții de învățământ superior, care au un statut de universitate sunt următoarele:

Universitatea Al-Azhar, Egipt

Deși a obținut statutul de universitate în 1961, Al-Azhar a fost înființată în 970, în Cairo, ca centru de învățare islamică. Școala a supraviețuit mai multor confruntări și asedii armate, dintre care cea mai gravă s-a soldat cu distrugerea a circa 100 000 de texte științifice. Astăzi, Universitatea Al-Azhar este o școală cu un program de studiu modern, care oferă cursuri în diferite domenii.

Universitatea din Bologna, Italia

Este o universitate de cercetare fondată în 1088 de o breaslă organizată de studenți, fiind cea mai veche universitate în funcțiune continuă din lume. De asemenea, este și prima universitate care acordă diplome, deoarece cuvântul universitas a fost inventat chiar la întemeierea sa. 

Universitatea a luat naștere în jurul societăților de ajutor reciproc ale studenților străini numite „națiuni”. Aceste „națiuni” erau  grupate în funcție de naționalitate.  Studenții au angajat apoi cărturari ale orașului pentru a le preda artele liberale, dreptul notarial și teologia. 

Universitatea din Oxford

Înființată în 1096, Universitatea din Oxford se evidențiază în mod clar ca școală pentru elita politică și academică din Marea Britanie.  S-a dezvoltat rapid din 1167, când studenții englezi s-au întors de la Universitatea din Paris. După disputele dintre studenți și locuitorii orașului Oxford în 1209, unii academicieni au fugit de violență la Cambridge, formând ulterior Universitatea din Cambridge.

Universitatea din Coimbra

Universitatea din Coimbra este o universitate publică portugheză. Universitatea este printre cele mai vechi universități în funcțiune continuă din lume și cea mai veche din Portugalia. În 2013, UNESCO a declarat universitatea un sit al patrimoniului mondial, remarcându-i arhitectura, cultura, tradițiile unice, și rolul istoric.

Istoria îndelungată și notorietatea din trecut a Universității din Coimbra au făcut-o un important centru de influență în Portugalia, nu numai educațional, ci și politic și social.

Universitățile în perioada modernă

În perioada modernă, universitățile din Europa au avut o perioadă de înflorire și dezvoltare. La sfârșitul Evului Mediu, la aproximativ 400 de ani de la înființarea primei universități europene, în Europa existau deja 29 de universități, iar către sfârșitul secolului al XVIII-lea, numărul lor a ajuns la 143. Până în secolul al XIX-lea, religia a jucat un rol semnificativ în programul universitar. Cu toate acestea, rolul religiei în universitățile de cercetare a scăzut. Universitățile s-au concentrat pe știință în secolele XIX și XX și au devenit din ce în ce mai accesibile pentru oameni.

La începutul secolului al XXI-lea, au apărut îngrijorări cu privire la creșterea standardizării universităților din întreaga lume. Modelele de administrare neoliberale din Europa și, în special din SUA, au fost criticate pentru crearea „universităților corporative”. Termenul se referă la transferarea puterii de la facultate la anumiți agenți economici și dominarea preocupărilor financiare față de cele culturale și intelectuale. 

Universitatea de toate zilele joacă un rol foarte important pentru toate sectoarele din punct de vedere social și juridic. Se consideră că universitățile au fost instituții cheie în procesele de schimbare și dezvoltare socială. Un rol pe care îl joacă universitățile este construirea de noi instituții ale societății civile, dezvoltarea de noi valori culturale și în formarea oamenilor din noua eră socială.

Reporter Youth.md: Ciochină Sofian

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Săptămâna Internațională a Tineretului la Chișinau 2021
Next MNYO organizează un concert în aer liber Fără Pereche
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 4 =