Această temă de dezbatere a uniformelor pare să nu se oprească niciodată. Cei care sunt împotriva ei, cred că uniforma este o încercare comunistă de a reprima individualitatea elevilor, în timp ce susținatorii conceptului insistă pe caracterul de prestigiu pe care uniforma îl conferă, fară să minimizeze disciplina pe care aceasta o impune în şcoli.
Argumente pro
- Conferă un prestigiu unitații de învățământ;
O unitate şcolară care îşi desfașoară activitatea după un sistem de valori propriu, va dori să se diferenţieze de celelalte școli şi printr-o anumită ținută vestimentară adecvată, specifică.
- Mărește sentimentul elevilor de apartenență la un grup;
- Îmbunătăţește disciplina;
Elevii învață, prin purtarea uniformei, că trebuie să se supună unor reguli şi că trebuie să se îmbrace decent mediului în care se află.
- Consolidează mediul de învățare;
Îmbrăcați în uniformă, elevii nu vor confunda sala de clasă cu locul de joacă și iși vor aminti în fiecare moment pentru ce sunt asezați în bănci.
- Reduce discriminarea.
Din punct de vedere al vestimentației, toți elevii vor deveni egali, ceea ce ar duce la mai puțină marginalizare pentru copiii care, fară uniformă, nu și-ar permite haine “la modă”.
Argumente contra
- Îngradește individualitatea si libertatea de exprimare, ceea ce poate afecta dezvoltarea emoțională a copilului;
- Obligativitatea uniformei poate determina apariţia unor alte abateri disciplinare;
Elevii ar putea simți nevoia să se exprime în alte moduri pentru a arăta că sunt diferiţi sau pentru a-și impresiona colegii – machiaj strident, revoltă împotriva celorlalte reguli ale şcolii.
- Inhibă creativitatea, obligându-i pe elevi să se conformeze regulilor;
- Este prea scumpă în raport cu ceea ce oferă, dacă luam în calcul că uniforma nu poate fi purtată decât la școală, deci nu poate fi utilizată pentru alte ocazii;
- Lipsa comfortului;
În cazul anumitor tipare de uniforme, fetele, obligate să poarte rochie sau fustă, se pot simţi incomod. Același lucru poate spune și despre cravatele sau eșarfele prinse obligatoriu în jurul gulerului la băieţi.
Voi ce părere aveți despre uniformele școlare? Sunteți Pro sau Contra lor? Lasă-ne un mesaj pe pagina noastră de facebook!
Reporter: Proțap Erica
No Comment