Concurs de creație „Drepturile omului sunt drepturile tale și ale mele”


Oficiul ONU pentru Drepturile Omului în Moldova (OHCHR) lansează un concurs de creație „Drepturile omului sunt drepturile tale și ale mele”, ediția a III-a, în cadrul Programului Comun al ONU „Susținerea drepturilor omului pe ambele maluri ale Nistrului”, implementat de ONU cu sprijinul Suediei, care se va desfășura în perioada 10 septembrie – 20 noiembrie 2021.

Scopul concursului este creșterea gradului de informare a copiilor și tinerilor despre drepturile omului și promovarea acestora prin prisma artei.

Participanții de pe ambele maluri ale râului Nistru, cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani, vor propune lucrări de artă prin care vor prezenta viziunea lor vis-a-vis de conceptul drepturilor fundamentale ale omului.

Lucrările pot face parte din următoarele tipuri de artă: pictură, desen, artă decorativă și aplicată, colajș și pot fi realizate pe orice material (carton, pânză și alte materiale) și executate în orice tehnică (ulei, acuarelă, cerneală, creioane colorate, creioane de ceară și alte materiale) și prezentate în formă electronică (în format JPEG, PDF sau GIF (cu o rezoluție de cel puțin 200-300 dpi).

Lucrările propuse pe 3 categorii de vârstă vor fi supuse votului de către publicul larg pe platforma special creată pentru concurs (www.creatieonu.md) şi a votului Consiliului de Experți al concursului, format din experți în domeniul drepturilor omului, colaboratori ONU, experți din comunitatea artistică, instituții culturale și ONG-uri.

Câștigătorii vor fi premiați cu diplome și materiale promoționale ale Oficiului ONU pentru Drepturile Omului în Moldova (OHCHR), iar lucrările acestora fi publicate în calendarul OHCHR pe suport de hârtie pentru 2022, care va fi diseminat în rândul agențiilor ONU în Moldova, autorităților, ONG-urilor, dar și a partenerilor de dezvoltare.

Sursa: www.creatieonu.md

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous 20 de motive pentru care iubim orașul Chișinău
Next #EUspectACTOR: O nouă oportunitate pentru tinerii din mun.Chișinău
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 5 =