Conceptul de homeschooling se referă la educarea copiilor la domiciliu și era foarte răspândit în Romania în perioada interbelică, în rândul familiilor înstărite. Acum, din cauza noului virus Covid-19, tinerii din mai multe țări au trecut la acest concept. Expune-ţi părerea la o temă de dezbatere despre orele online.
Avantajele de a învăța de acasă:
- Plasează copiii într-un mediu sigur, ferindu-i de violența din școli și de tentația drogurilor, a fumatului și alcoolului;
- Întărește legătură afectivă dintre părinte și copil, acesta din urmă simțindu-se respectat, apreciat, ascultat și iubit;
- Permite părinților să aibă un control mai mare asupra noțiunilor și cunoștințelor care îi sunt transmise copilului;
- Dă ocazia familiilor care pun preț pe spiritualiltate să-și crească copiii după principii morale și religioase autentice;
- Ajuta copiii să-și dezvolte capacitatea de a relaționa cu alți adulți și copii de vârste diferite, cu care intră în contact în cadrul întâlnirilor organizate cu alte familii din sistemul homeschooling;
- Permite conservarea imaginii familiei tradiţionale și perpetuarea valorilor ei.
Dezavantajele de a studia acasă
- Copii anxioși, dependenți de părinți
Un părinte care alege să facă homeschooling trebuie să ia această decizie din convingere și nu pentru că educaţia în masă este un lucru nociv. Altfel spus, părintele nu trebuie să îi transmită copilului său propriile imagini negative despre lume, societate și şcoala tradiţională.
- Dependența de internet
Psihologii sunt de părere că un copil din ciclul primar sau gimnazial nu trebuie expus unui astfel tip de educaţie, deoarece poate aluneca în capcana internetului.
- Educația online privează copilul de experiența lumii reale
Există foarte mult studii de specialitate care arată că educația online și educația la domiciliu privează copilul de interacțiunea-cheie, specifică doar colectivului școlar, și care îl modelează pentru integrarea în societate într-un fel în care părinții nu-l pot garanta. Copilul riscă să ajungă un adult lipsit de obiective și incapabil de socializare.
Voi ce părere aveţi despre această temă de dezbatere, sunteți Pro sau Contra studierea la depărtare? Lasă un mesaj pe pagina Youth.md de facebook!
Reporter: Proțap Erica
No Comment