Și iarăși toamna vine...

O lacrimă se varsă,
Pe vechiul calendar…
A mai trecut o vară,
A mai trecut un an.
Și iarăși ceasul sună,
E 00:00…
În nări un miros înțepător
De poamă și gutuie.
Nici geană peste geană,
Nu reușesc s-aplec,
Căci iarăși mă trezește…
Un soare insistent.
Deschisa-și o umbrelă,
O toamnă, toamnă nouă.
Aruncă în văzduh,
Culorile sale…culori de paraziți
Ce îți pătrund în vene,
Și-ți dictează să simți…
Melancolie, nostalgie
De tot ce-n suflet crește,
Dar moare în adânc.
La spate simt mișcarea,
A unui suflu rece, neîncetat…
Mă urmărește și mă-nțeapă
Și fuge, pribegind prin sat,
Este un vântuleț…
Liber și sălbatic
Ce-mi trezește suflet,
Setea de-a trăi…
Pe dealuri puncte microscopice,
Dezorientate mișună prin cerc.
Ah…da, sunt oameni,
Sunt păsările satului
Spre seara cea de-a aproape,
În zbor alert, cadet
Aterizează-n case,
În cuib, visându-și viața
Regrete și speranțe…
Aici se plăsmuiesc.
Schelete, iar schelete
Mă înconjoară…
De fapt, copaci bătrâni,
Cu oasele ce scârțâie.
Speră să țină piept
Fierăstrăului din atelierul vechi.
Acum toți caută focul,
Acest stăpân al minții și al fricii…
El poate să-ți mângâie sufletul
Sau poate să ți-l frigă.
Și totul se scufundă,
În somnul cel adânc.
Timpul rămâne, noi ne stingem…
Încet, încet pe-o notă de vioară.
Și iarăși toamna vine,
Și iarăși este toamnă nouă…
În calendar!