Ești din raioanele Strășeni sau Fălești? Îți place să creezi și ești o tânără/un tânăr ce dorește să promoveze egalitate de gen în localitatea sa? Vrei să înveți noi metode de promovare pe social media?
Dacă ai între 14 și 19 ani, te invităm să faci parte din echipa celor 50 de tineri ce vor fi instruiți timp de trei zile la următoarele subiecte:
- egalitatea de gen și nediscriminare (1 zi);
- scrierea și managementul proiectelor (1 zi);
- social media (1 zi).
Instruirile se vor desfășura în perioada 20 iunie – 15 iulie 2022 la Strășeni și Fălești, iar toate cheltuielile vor fi suportate de către organizatori.
La final vor fi selectate și susținute 8 inițiative locale în raionul Strășeni și Fălești cu suma de 20 000 lei fiecare. Mai multe detalii despre criteriile de selectare a inițiativelor vor fi oferite în luna iulie.
Completează formularul de participare aici.
Termenul de aplicare: 17 iunie ora 17:00.
Inițiativa aparține Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis” (AO IVC) și e realizată în cadrul proiectului „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare – etapa II” în cadrul programului regional „UE pentru egalitatea de gen: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței pe bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women și UNFPA.
Proiectul are drept scop creșterea capacităților tinerilor din raioanele selectate pentru ca aceștia să acționeze în calitate de agenți ai schimbării în construirea unei societăți libere de stereotipuri, violență și discriminare.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment