Șansa ta de a deveni Tânăr Ambasador European – înscrie-te acum!


Dacă ai vârsta cuprinsă între 16 și 26 de ani și ești cetățean al uneia dintre cele șase țări ale Parteneriatului estic  (Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina), din Uniunea Europeană sau din Regatul Unit*, te poți înscrie acum pentru a deveni membru al inițiativei „Tinerii ambasadori europeni”.

Data-limită pentru depunerea dosarelor – 1 octombrie.

Noul apel a fost lansat de programul “Vecinii UE de la est” și se adresează tinerilor dinamici și entuziaști, interesați de afacerile europene și de parteneriatul țării lor cu UE. Aplicanții trebuie să aibă un nivel bun de limba engleză, să fie dornici să contribuie la dezvoltarea și prosperitatea comunității și a țării sale și să fie gata să vă dedice timp pentru a participa la activități de implicare civică.

Candidații selectați se vor implica în activități online și în activități bazate pe dialog și vor reprezenta tinerii din țările lor atât pe plan intern, cât și în străinătate. Ei vor face schimb de experiență, vor discuta chestiuni care îi privesc direct pe tineri, vor împărtăși cele mai bune practici și vor lucra împreună pentru un viitor mai bun pentru țările lor. Vizitați pagina noastră specială de aplicare pentru a afla mai multe despre apel și despre inițiativa YEAs.

Pentru a aplica, candidații dornici să devină tânăr ambasador european, trebuie să completeze formularul de aplicare până duminică, 1 octombrie 2023, miezul nopții, ora CET. Candidații sunt rugați să își exprime motivația și să realizeze o sarcină creativă pentru a-și susține candidatura.

După închiderea cererii de candidaturi, candidații selectați vor fi invitați mai întâi la un interviu. Cei care vor trece cu succes de interviu vor fi apoi invitați la sesiuni speciale, iar profilurile lor vor fi transmise pentru aprobare ulterioară (părților interesate oficiale). Procesul, de la data la care se închide apelul pentru depunerea candidaturilor și până la prezentarea rezultatelor finale, durează aproximativ opt săptămâni.

Din cauza războiului în curs de desfășurare din Ucraina, candidații ucraineni pot aplica fie din Ucraina, fie de oriunde locuiesc în prezent în UE.

YEA din Belarus nu mai sunt activi pe teritoriul Belarusului, dar tinerii belaruși care trăiesc în UE se pot alătura rețelei oriunde locuiesc în prezent în Europa.

Inițiativa Tinerii Ambasadori Europeni (YEAs) este o rețea de comunicare apolitică, voluntară și vibrantă, care conectează și construiește punți de prietenie între tinerii din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și statele membre ale UE și Regatul Unit. Scopul rețelei este de a crește gradul de conștientizare cu privire la cooperarea UE cu țările sale partenere din est, de a prezenta rezultatele tangibile ale acestei cooperări, de a contribui la dialogul politic pe diverse teme, de a ajuta la creșterea activismului civic și de a lucra împreună pentru un viitor mai bun.

Inițiativa YEAs a fost creată de Uniunea Europeană în 2016 și a implicat până în prezent peste 1.700 de tineri din peste 30 de țări diferite.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Înscrie-te și implică-te în calitate de voluntar/ă la techstars - Startup Weekend
Next Înscrierile pentru bursele Chevening din partea Guvernului britanic sunt deschise
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 1 =