Peste 3,5 tone de produse, colectate în 7 zile în cadrul campaniei „Să fii Moș Crăciun e Simplu!”


An de an, AO “The Moldova Project” (TMP) aduce spiritul sărbătorilor de iarnă în casele beneficiarilor săi social-vulnerabili din cele 5 raioane cu care colaborează: Criuleni, Hîncești, Anenii Noi, Călărași, și Cimișlia. Anul acesta, în parteneriat cu Kaufland Moldova, TMP și-a propus să contribuie la mesele de sărbătoare a 100 de familii social vulnerabile cu ajutorul cumpărătorilor din cele două magazine Kaufland din Chișinău. 

Campania a durat o săptămână și a fost plină de oameni binevoitori, altruiști, și dedicați cauzei. A fost o plăcere și o mândrie să vedem zi de zi cum zeci de adolescenți în rol de voluntari au transmis cu dedicație mesajul campaniei, la intrarea din magazine. Aceștia au îndemnat vizitatorii magazinelor să culeagă o scrisoare de pe brad, să facă cunoștință cu istoriile familiilor vulnerabile din proiectul “The Moldova Project”, și să includă în cumpărăturile lor produsele solicitate de familii în scrisori. Sute de oameni de diferite vârste, unii însoțiți de copii, au fost mișcați de istoriile descrise în scrisori și au donat pentru ca sărbătorile să treacă mai frumos pentru aceste familii, și în special pentru copiii din ele.

Cei 21 de voluntari și voluntare au colectat cu grijă fiecare donație într-o boxă mare ce semăna cu sacul lui Moș Crăciun, mulțumiți de faptul că acestea vor ajunge la familiile pe care au ajuns să le cunoască și ei, din scrisorile și fotografiile de pe brad, și din relatările echipei TMP. Toți acești bravi tineri și tinere sunt demni de admirație pentru perseverența cu care s-au implicat în campanie și exemplul de altruism pe care l-au oferit celor cu care au interacționat în magazine. 

Indubitabil, succesul acestei campanii se datorează generozității surprinzătoare a celor peste 200 de donatori, vizitatorii magazinelor Kaufland, care au ales fiecare produs cu atenție și empatie pentru familia din scrisoare, vrând parcă să le transmită prin acele produse un mesaj de încurajare și o îmbrățișare caldă. Mulți s-au ghidat în cumpărăturile lor de lista de produse din scrisori, iar alții au ales să contribuie și cu produse suplimentare, dar absolut fiecare donație a fost extrem de binevenită și va fi apreciată de beneficiari.

Au fost colectate 3,5 tone de produse alimentare și de igienă, iar, începând cu data de 25 decembrie, acestea vor ajunge la cele 100 de familii ale proiectului, la timp ca să le dea un motiv să zâmbească de sărbători. 

Putem spune cu certitudine că, anul acesta, fiecare copilaș din familiile ajutate de campania “Să fii Moș Crăciun e Simplu” va simți grija și implicarea celor ce au donat, iar părinții vor respira mai ușor, stând de sărbători în jurul mesei alături de cei dragi, uitând de griji și sărăcie măcar pentru puțin, și savurând cu bucurie din darurile primite. 

A fi Moș Crăciun e simplu atunci când există bunătate în suflet, empatie, și dorință de a ajuta, iar AO “The Moldova Project”, magazinul “Kaufland”, cei 21 de voluntari și peste 200 de donatori au demonstrat acest lucru, devenind sursa de bucurie și speranță, în preajma sărbătorilor, pentru 100 de familii social-vulnerabile din medii rurale. Mulțumim tuturor și sărbători luminate!

Informații suplimentare despre cum s-a desfășurat Campania “Să fii Moș Crăciun e Simplu” – pe Facebook sau Instagram 

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Ziua Energeticianului sărbătorită la UTM printr-un Energy Hackathon
Next Sondaj pentru tineri despre dezinformare și știri false. Participă și tu!
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply