OSC-urile pot beneficia de un program de mentorat în domeniul advocacy


program de mentorat advocacy

Centrul CONTACT, în cooperare cu Misiunea OSCE în Moldova, anunță lansarea programului de mentorat în domeniul advocacy „de la egal la egal”, pentru OSC-urile de pe ambele maluri ale râului Nistru.

Programul de mentorat presupune o colaborare individuală între expert și organizație, pentru a consolida capacitatea de advocacy a OSC-urilor. Obiectivul și domeniul specific de lucru cu expertul vor fi selectate în funcție de necesitățile organizațiilor selectate (de exemplu, elaborarea strategiilor de advocacy, dezvoltarea de campanii de advocacy, etc.).

Advocacy este un termen care se referă la o activitate sau o campanie regulată, ce are ca scop reprezentarea și apărarea drepturilor și intereselor unui anumit grup social, subiect sau promovarea interesului public prin intermediul autorităților publice (Wikipedia).

Etapele programului de mentorat:

  • Lucrul expertului cu fiecare OSC timp de trei zile;
  • Activitatea individuală a echipelor OSC-urilor, bazată pe recomandările oferite de către expert în etapa anterioară (maximum 2 luni);
  • Monitorizarea și evaluarea realizării recomandărilor.

Perioada desfășurării programului de mentorat:

Toate etapele programului de mentorat vor avea loc în perioada iunie – octombrie 2021 (datele concrete vor fi stabilite cu organizațiile selectate).

Locul de desfășurare:

Consultațiile se vor desfășura online, iar în funcție de situația epidemiologică, este posibilă efectuarea unor consultații în oficiile OSC-urilor selectate sau în alte localuri stabilite.

Profilul organizațiilor selectate:

Sunt eligibile OSC-uri sau coaliții/platforme/consorții de OSC-uri active, motivate să creeze schimbări în comunitățile lor și care nu au participat anterior în astfel de programe.

Condiții obligatorii de participare:

  • Implicarea activă în întregul program de mentorat;
  • Orientarea pe rezultate, disponibilitatea de a implementa sarcinile până la sfârșitul programului;
  • Prezentarea raportului final cu concluzii și planuri pentru acțiuni ulterioare.

Condiții financiare pentru participare:

  • Participarea OSC-urilor în programul de mentorat este gratuită;
  • Programul va acoperi costurile expertului, inclusiv de transport, la necesitate;
  • Programul NU va acoperi cheltuielile pentru alimentare și nu va returna costurile de transport membrilor echipelor OSC. Costurile posibile asociate cu punerea în aplicare a recomandărilor experților nu vor fi rambursate.

Criteriile de selectare a organizațiilor pentru participarea în program:

  • Motivația OSC-ului de a participa în program;
  • Lipsa sau experiență minimă de participare în programe similare;
  • Angajamentul de a parcurge întregul program de mentorat;

Pentru a vă înregistra în programul de mentorat completați formularul online până la data de 31 mai 2021.

Pentru  informații suplimentare ne puteți contacta la email-ul: info.ong.contact@gmail.com, sau telefonic: Anișoara Bezărău, 068093861 – coordonator malul drept al Nistrului, Raisa Asauleac, +373 777 16515 – coordonator malul stâng al Nistrului.

Proiectul „Consolidarea încrederii pe ambele maluri ale Nistrului prin sporirea capacităților locale și a protecției drepturilor omului”, este implementat de Centrul CONTACT cu suportul financiar al Misiunii OSCE în Moldova.

Sursa: contact.md

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous CJI organizează o instruire pentru jurnaliștii de pe ambele maluri ale Nistrului
Next Ai între 18 și 25 de ani? Înscrie-te la tabăra de vară „The School of Young Entrepreneurs”
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 5 =