Mişcarea Ecologistă din Moldova lansează competiția „Fii Schimbarea”


Mișcarea Ecologistă din Moldova lansează, în cadrul proiectului „Abilitarea tinerilor pentru a proteja patrimoniul natural al Moldovei”, o provocare tinerilor care provin din localitățile rurale care se învecinează cu cele mai importante arii protejate din Republica Moldova. Competiția „Fii schimbarea” în care tinerii sunt răsplătiți pentru curiozitatea lor față de mediul înconjurător, de natură și de plaiul natal.

Așadar, miza concursului anunțat de Mișcarea Ecologistă din Moldova este cercetarea amănunțită a zonelor care alcătuiesc eșantioanele reprezentative de natură ale Republicii Moldova. De aceea, competiția „Fii schimbarea!” se adresează tinerilor elevi din localitățile învecinate cu cinci arii protejate din Republica Moldova:

  1. Rezervația Naturală Prutul de Jos (Pașcani, Crihana Veche, Colibași, Brînza, Văleni,  Slobozia Mare, Giurgiulești);
  2. Rezervația Naturală Plaiul Fagului (Sipoteni, Bahmut, Temeleuți, Rădenii Vechi, Bumbăta, Cornești, Bălănești);
  3. Rezervația Naturală Codrii (Lozova, Vorniceni, Micleușeni, Scoreni, Ciuciuleni, Drăgușenii Noi);
  4. Rezervația Peisagistică Țîpova (Lalova, Țîpova);
  5. Parcul Național Orhei (Tabăra, Camencea, Teleșeu, Lucășeuca, Neculăieuca, Trebujeni, Piatra, Orhei, Mașcăuți, Codreanca, Romănești).

Tema competiției: Natura din preajma localității (peisaje și habitate, monumente ale naturii, floră și faună, resurse naturale).

Metoda de participare: Lucru în grup (5-7 membri per echipă). Cercetare în teren în scopul monitorizării resursei naturale și completării unei fișe de evaluare.

Vârsta participanților:  între 12-18 ani.

Această competiție are ca scop cercetarea/monitorizarea situației de mediu a unei anumite resurse naturale/obiect de patrimoniu natural din împrejurimile localităților care se învecinează cu ariile protejate menționate mai sus: pădure, izvor, mal de râu, stâncă, peșteră sau altă obiectiv de interes natural).

Modalitatea de participare

1. Tinerii participanți la competiție vor trebui să identifice o resursă naturală (ex: pădure, izvor, râu, stâncă, peșteră, pajiște sau alt obectiv natural) din preajma localității natale.

2. Participanții vor efectua minim 2 vizite de monitorizare a resursei identificate, în cadrul cărora vor completa o fișă de monitorizare, furnizată de organizatorii competiției. Fișa de monitorizare poate fi accesată AICI.

3. Tinerii vor documenta fiecare vizită de monitorizare cu cel puțin 4 fotografii și 1 video cu durata de un minut. Materialele foto/video trebuie să afișeze diversitatea și valoarea patrimoniului natural studiat, precum și probleme sau provocări existente în zonă.

4. În paralel, participanții vor organiza o mini-campanie de informare la nivel local, sub formă de flashmob online, interviuri, articole în presa scrisă sau postări pe social media etc. Echipa de lucru va publica și distribui materialele către publicul larg pe diverse canale (Youtube, Facebook, Twitter, Tiktok). Campania trebuie să aibă un titlu şi un mesaj cheie pe care grupul vrea să-l transmită oamenilor din comunitate.

Participanții sunt rugați să expedieze în format digital, la adresa mem@mem.md, următoarele rapoarte:

1. Raport privind resursa din localitate (scurtă descriere, anexe: fișele de monitorizare, foto, video, o scurtă descriere a situației ecologice a resursei monitorizate).

2. Raport privind campania media (un document word în care vor fi indicate link-urile unde pot fi găsite produsele realizate în cadrul campaniei publicate online sau prin intermediul altor canale media).

În textul mesajului indicaţi: denumirea resursei naturale, denumirea grupului de lucru, numele şi prenumele membrilor grupului, localitatea şi date de contact a cel puţin unuia din membrii grupului. Termenul limită de expediere a rapoartelor: 31 mai 2022.

Criterii de evaluare

  • Gradul de completare al chestionarului de monitorizare,
  • Respectarea condiţiilor concursului,
  • Calitatea materialelor foto-video,
  • Vizibilitatea campaniei (nr. de vizualizări şi aprecieri).

Echipa câștigătoare va fi desemnată în urma evaluării calității cercetării în teren (demonstrată prin gradul de completare a fișei de evaluare) și a impactului campaniei de informare. Pentru detalii și informații suplimentare, contactați organizatorii la adresa de e-mail mem@mem.md.

Competiția „Fii schimbarea!” este organizată de Mişcarea Ecologistă din Moldova,
cu suportul Departamentului pentru Programe Internaţionale al US Forest Service,
în cadrul proiectului “Abilitarea tinerilor de a proteja patrimoniul natural al Moldovei”.

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de FacebookInstagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Text – Alexandra-Luiza Popov, redactor youth.md

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Înscrie-te la Tabăra Europeană de Vară 2022 din Georgia
Next O poezie pe zi // „Avem timp” de Octavian Paler
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen + five =