[Interviu] „Eu am fost creată pentru artă” – Inna Colbasiuc


interviu artă

Optimistă, ambițioasă și îndrăgostită lulea de teatru. Așa este actrița, soția și mama Inna Colbasiuc. Youth.md a provocat-o la un interviu despre actorie și familie, iar rezultatul este unul plin de sinceritate și iubire față de artă.

Urmărește interviul pentru a afla mai multe despre cea pentru care arta constituie o parte vitală a vieții.

Ce reprezintă arta pentru Inna Colbasiuc? 

Arta pentru mine înseamnă domeniul unde eu mă regăsesc. Ceva frumos, ceva cu care poți să-ți bucuri ochiul, sufletul și interiorul. Ceva prin care poți să transmiți un mesaj, doar printr-o manieră mult mai delicată și deosebită decât un text obișnuit. 

Când a fost momentul când ați ales teatrul? 

Aveam 6 ani când prima dată i-am spus mamei că mă voi face actriță. Eram probabil influențată de filme. Eu țin minte că am văzut un film unde era o actriță de circ și în momentul aplauzelor, mi-a trezit o senzație, o trăire lăuntrică. Peurmă am înțeles că de fapt actoria nu constă doar în aplauze. Ca să le meriți, trebuie să muncești foarte mult. Și tot mă chinuia gândul acesta.

Am avut diferite tentative să plec după clasa a noua, dar soarta, universul a vrut așa ca să fac universitatea la Chișinău și nu pot să zic că regret, pentru că eram să am un alt drum, o altă cale în viață. Dar nici nu pot să neg că dacă aș da timpul înapoi, eram să mă duc la studii în România. Am ales conștient, iar în clasa a 10 eram sigură că vreau să fac teatru; eram sigură că este singura meserie care vreau s-o cuprind. 

Au trecut doi ani de când eu nu mai fac teatru, s-au schimbat între timp lucrurile și pandemia ne-a dat de înțeles că trebuie să știm să facem mai multe lucruri, eu m-am convins ca pot să fac altceva, dar oricum dacă aș da timpul înapoi tot actriță m-aș face! ( of, mă emoționez, vorbesc despre asta ca despre propria mea mamă..)

Ce părere au avut părinții dumnevoastră când au aflat că doriți să mergeți la actorie? 

Părinții mei sunt oameni simpli, oameni de la țară, mama nu are studii ( are doar 10 clase după cum era înainte), tatăl meu a făcut școala de șoferi la Edineț. Atunci când au auzit că vreau să mă fac actriță, tata a zâmbit ( da asta ce-i ?), iar mama mea credea foarte mult în visul meu.

Mama m-a susținut tot timpul și era cel mai mare critic al meu și este până astăzi. Tata nu prea a înțeles, zicea că poate faci și tu altă meserie, ca mai apoi să vină în anul patru la spectacolele mele de licență, și să se convingă că de fapt actoria este o meserie foarte grea.

Cum ai fost anii de facultate? 

Cei mai frumoși ani! Eu eram o fată venită din mediul provincial, de la țară, eu nu înțelegeam ce înseamnă orașul, urbanism, troleibuze și oameni care nu-ți dau „bună ziua” pe drum. Pentru mine, Chișinăul a fost un șoc, o lecție de viață. Eu nu eram fată umblată pe la Chișinău, pentru mine el era New York. Eu credeam că mă voi pierde pe străzi, dar eram îndrăzneață și încrezută că am ales calea corectă. 

Am venit, am avut consultații, examene, ultimul examen decisiv a fost de ziua mea – a fost cel mai frumos cadou care am putut vreodată să-l primesc. Eram copilul care se ruga în fiecare seară „Doamne ajută-mă să fiu actriță”. Eu avem o mare dorință, de asta și anii mei de studenție i-am absorbit, i-am trăit la cea mai mare intensitate. 

Care au fost primele roluri jucate de dummneavostră? 

Îmi aduc aminte foarte bine primul meu rol a fost dintr-o nuvelă, povestire „Gambrinus”. Dar un rol care m-a marcat și la care am lucrat cu sânge este Mița Baston din „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale, eu nu înțelegeam ce vroia domnul regizor-profesor dn. Iorga. Dumnealui m-a rupt ca personalitate, ca actriță. Eu eram inhibată, pe cât eram de deschisă și colorată, eu aveam foarte mare control (cum voi arată, cum voi spune) și dumnealui mi-a rupt toate aceste principii, m-a degajat de ele. 

Care a fost principala provocare în teatru pentru dumneavostră? 

La teatrul „Eugene Ionescu”, unde am lucrat 7 ani, țin minte că am jucat un spectacol care nu-mi plăcea. Eu nu eram de acord nici cu spectacolul, nici cu rolul. Am mers împotriva voinței mele și eu de foarte multe ori am vrut să renunț și de fiecare dată ne convingea că trebuie să mergem mai departe, publicul nu este dator să știe sau să simtă toate frustrările, complexele și problemele pe care le ai tu. 

Atunci când am mers împotriva voinței mele, eu m-am îmbolnăvit. Cu mare rușine jucam acel spectacol, eu nu ridicam ochii din podele (când un actor trebuie să comunice cu publicul și să creeze contactul vizual, cât și chimia care se creează între ei. Instrumentele actorului sunt sufletul, cuvintele, ochii, doar prin energie poți să cucerești publicul). Dar eu jucam cu ochii în podea sau îmi alegeam un bec de pe tavan și mă uitam la el, deci eu nu eram acolo, nu simțeam. 

Și o altă provocare a fost atunci când eu plecasem de la Ionesco și am făcut practic un an de radio nefiind meseriașă, neavând profesia de jurnalism în spate.

A fost complicat și când am nimerit într-un alt teatru la „Geneza Art”. Jucasem primele două spectacole, o comedie și o dramă. Pentru mine era tare departe și străin, iar eu am fost pusă față în față cu rolul meu, pentru că nu era altcineva care să lucreze și eu am simțit că atunci m-am maturizat. Nu mai este cineva care să mă mai dădăcescă din urmă sau să-mi cânte în strună. Premiera spectacolului „Gardenia” nu o voi uita niciodată, am avut mari emoții, eu credeam că, pur și simplu, voi fugi de pe scenă. 

Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă în general un actor în R. Moldova? 

Un actor în R.M se confruntă în primul și în primul rând cu sărăcia, salariile mizere, lipsa de investiții a statului în cultură. Dar dacă să vorbim despre teatru, în limba rusă este așa o frază “неблагодарная профессия”. Eu nu știu dacă cineva ar lucra în ritmul acesta, cu atâtea sacrificii (se iese uneori și la ora douăsprezece, unu noaptea din teatru). Și actorii în așa fel nu pot depinde de alte meserii sau alt job și depind de aceste salarii mizere. Cum să creeze un actor dacă el știe că nu poate să-și permită alte lucruri vitale. 

Eu cred că sărăcia și lipsa de cultură, lipsa minților noi în teatru, minților proaspete. Un pic de răsturnare în acest domeniu e nevoie, sperăm ca schimbările să vină pentru că e plafonat domeniul foarte tare!

Care este cel mai memorabil spectacol pe care l-ați văzut? 

Țin minte un spectacol din România „Boala familiei M”, în regia lui Radu Afrim. Cum se spune în popor – m-am râschit de plâns la acest spectacol; mă uităm cu atâta admirație la acei actori. Ei făceau actorie la alt nivel și asta se întâmplă cu 6, 7 ani în urmă. 

De la noi spre exemplu spectacolul „Flori de mină” de la Luceafărul, în regia lui Veaceslav Sambriș, m-a străfulgerat când l-am văzut. 

Care este cea mai mare realizare a dumneavoastră? 

Copilul meu, Matei, e tot ce putea să mi se întâmple mai frumos și apariția lui m-a făcut să-mi schimb prioritățile. Mă reeducă, îmi schimbă și viziunile asupra vieții. Matei pentru mine e o lecție, e un suflu nou. Zic cu certitudine că copilul meu e cea mai mare realizare a mea la vârsta de 33 de ani. 

Dacă mă întrebai înainte de apariția lui Matei, cu siguranță ziceam un rol pe care l-am jucat, pentru mine toate rolurile erau copii mei. Eu am avut situații în care am ales teatrul în defavoarea unei potențiale relații pentru crearea unei familiei. Eu simt ca am ales calea corectă. Eu am fost creată pentru artă! 

Care credeți că este principala dumneavoastră calitate? 

Eu sunt foarte directă, nu știu cât e de bine sau de rău și atunci când greșesc pot să-mi cer iertare, conștientizez, recunosc, dar dacă am dreptate eu merg până în pânzele albe! 

Ce spune Ina Colbasiuc când nimeni nu o aude?

Eu nu sunt foarte diferită de cum mă cunoaște lumea pe mediul online sau persoanele apropiate. Dar, desigur am stări și depinde de starea în care mă găsiți. Uneori pot fi foarte impulsivă, dar am momente când nu vreau să scot capul pe fereastră. Probabil e cealaltă extremă în care trebuie să cazi ca să revii înapoi de unde te-ai pornit. 

Care sunt planurile dumneavostră pe viitor? 

Eu nu am niște planuri concret definite. Vreau să mă dezvolt; asta simt la moment, eu simt că trec la un alt nivel. Vreau altă comunicare, alți oameni în jurul meu, simt ca am nevoie de oameni mai deștepți, mai inteligenți ca mine, cu mai multă experiență.

Eu vreau să mă întorc în teatru; dar nu sunt pregătită la moment. Vreau să călătoresc, să investesc în cultură familiei noastre, nu mă interesează reparațiile sau alte chestii materiale, ele trebuiesc, dar dozate. Nu vreau să investesc resursele financiare în pereți și perdele. Îmi doresc tare mult o mașină, dar modestă, să îmi încapă bagajele și familia. Vreau să mă limpezesc eu cu mine, pe unde doresc să o apuc. Încep o filă nouă! Încotro? Nu știu, cred în soartă, univers! 

Pe final, ce sfaturi aveți pentru tinerii care vor să se lanseze în domeniul teatrului? 

Mie nu-mi place termenul de sfat. Nu vreau să dau sfaturi, pot doar să spun din propria experiență. Eu țin minte foarte bine ziua în care am zis „eu plec” și dacă părinții mei se împotriveau, calc peste voința lor, dar eram să fac această meserie.

Vreau să le zic tinerilor că pentru vocația lor, pentru alegerea lor, ei trebuie să răspundă singuri. Oamenii își pot da cu părerea, dar meseria o fac ei. În viața ei vor merge la muncă. Actoria nu este o meserie de aplauze și flori, actoria este carte, înțelepciune, foarte mult studiu și tare multe sacrificii. Actoria e o vocație! 

Nu ezita să ne urmăresti și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporter Youth.md: Starii Loredana

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Decorarea casei - idei pentru alegerea decorațiunilor
Next Tinerii din țările CSI interesați de cultura rusă pot obține finanțare pentru proiecte
Nicoleta Geru
About the author

Nicoleta Geru

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × three =