Lansare de carte la BNRM: „PROTOCOLUL DE STAT ȘI INTERSTATAL: ISTORIE ȘI ACTUALITATE”


Biblioteca Națională a Republicii Moldova invită publicul interesat de subtilitățile protocolului, ceremonialului, etichetei și comportamentului civilizat la lansarea lucrării științifico – practică de referință „PROTOCOLUL DE STAT ȘI INTERSTATAL: ISTORIE ȘI ACTUALITATE. STUDIU TEORETICO – APLICATIV”, semnată de conf.dr. Oreste TĂRÎȚĂ, expert în protocol, ceremonial și etichetă.

Această cercetare, bazată pe protocolul de stat, conține 424 de pagini și este destinată demnitarilor oficiali de toate rangurile, serviciilor de protocol, direcțiilor relații externe din structurile administrației publice centrale și locale, inclusiv altor instituții, întreprinderi și asociații, iar grație multitudinii de norme, uzanțe și tradiții, cu certitudine, este utilă cercetătorilor, profesorilor, studenților, cititorilor, oamenilor de afaceri etc.

 „Autorul Oreste Tărîță este un veritabil cunoscător al protocolului, ceremonialului și etichetei oficiale. A dobândit o experiența bogată în timpul exercitării funcției de șef al Serviciului Protocol de Stat și șef-adjunct al Secției Relații Externe a Parlamentului Republicii Moldova (1993-1996), publicând primul ghid de protocol pentru instituțiile de vârf ale statului (1996), care a constituit un reper real la acest capitol în perioada incipientă de consolidare a statalității țării și afirmării ei pe plan internațional”, – relatează în prefață Alexandru ARSENI, doctor habilitat în drept, profesor universitar, USM, președintele Comisiei pentru drepturile omului și relațiile naționale  în primul Parlament al Republicii Moldova (1990-1994), moderatorul acestui eveniment.

Evenimentul va avea loc pe 12 mai 2022, ora 14.00, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Sala nr.1, etajul 2, blocul central, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”). 

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la webinarul: „Reciclarea - între mit și realitate”
Next Apel pentru videografi, vloggeri, creatori pentru video despre antreprenoriatul social pentru tineri
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply