Job // PH International Moldova este în căutare de formatori în cadrul unui program


job ph international angajează formatori

Job // PH International Moldova este în căutare de formatori/formatoare în cadrul programului lansat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Inspectoratul General al Poliției: Programul de Socializare Juridică în Școlile din Republica Moldova (PSJM).

Programul are scopul de a dezvolta o cooperare strânsă dintre instituțiile sistemului de educație, instituțiile de aplicare a legii și elevi prin combinarea implementării unei discipline opționale „Educație pentru Socializare Juridică” cu activități extracurriculare în domeniul drepturilor și responsabilităților civice, prevenirii infracționalității juvenile și dezvoltării comunitare.

Programul este implementat în localitățile selectate în comun de către PH International, Inspectoratul General al Poliției (IGP) și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) din raioanele Florești, Ungheni, Strășeni, Soroca, Cahul și municipiul Chișinău.  Grupul-țintă al Programului va cuprinde circa 720 de elevi din 32 gimnazii și licee selectate ca instituții-pilot de învățământ.

Ideea principală

Programul de Socializare Juridică (PSJM) constă în promovarea unei abordări inovatoare a socializării tinerilor prin concepte corelate statului de drept și problemelor de delicvență juvenilă.

Scopul programului este de a contribui la consolidarea statului de drept, de a susține comunitățile din Republica Moldova în prevenirea delicvenței juvenile și de a dezvolta o cooperare strânsă dintre tineri, instituțiile de învățământ și instituțiile de aplicare a legii.

Scopul activității de instruire:

Scopul acestei activități este de a oferi asistență tehnică localităților selectate în consolidarea parteneriatelor dintre Inspectoratele de Poliție teritoriale, instituțiile-pilot de învățământ și elevi prin implementarea proiectelor și acțiunilor de dezvoltare locală sau care soluționează probleme de siguranță comunitară, în conformitate cu filozofia și principiile activității polițienești comunitare și socializării juridice ale tinerilor.

Obiectivul specific activității de instruire:

Obiectivul specific este de a crea și consolida cunoștințele și abilitățile cadrelor didactice și angajaților poliției în elaborarea propunerilor de proiecte și în implicarea elevilor din școlile-pilot în organizarea și desfășurarea proiectelor și acțiunilor comunitare în localitățile selectate.

Participanți:

Grupul-țintă va fi format din cadre didactice din învățământul general, reprezentanți de la nivelul de conducere ai inspectoratelor teritoriale de poliție, angajați ai poliției și elevi din 22 de școli-pilot din 6 regiuni ale țării: Ungheni, Cahul, Strășeni, Florești, Soroca și Chișinău, în total aproximativ 60 de participanți.

Participanții vor fi împărțiți în 2 grupuri, aproximativ a câte 25 de participanți per grup. Sesiunile de instruire vor fi organizate în perioada 20 septembrie – 20 octombrie 2020. Datele exacte ale sesiunilor de instruire urmează a fi stabilite.

Metodologie:

Metodologia de livrare a sesiunilor de instruire va îmbina elemente de educația formală cu abordări practice și va ține cont de necesitățile, experiențele și interesele participanților și profilul instituțiilor în cadrul cărora aceștia activează sau învață. În scopul acomodării necesităților de instruire ale participanților, se vor desfășura 2 ateliere de lucru a câte aproximativ 25 de participanți per grup.

În cadrul sesiunilor de instruire vor participa cadre didactice, angajați ai poliției și elevi care vor reprezentanta cele 22 de școli și 6 regiuni-pilot selectate pentru participare în cadrul programului. Participanții vor lucra în grupuri de lucru, iar fiecare grup de participanți va reprezenta o școală și o localitate-pilot.

Rezultatele așteptate:

  • Participanții vor fi familiarizați cu filozofia și principiile activității polițienești comunitare și socializării juridice ale tinerilor;
  • Participanții își vor crea și consolida cunoștințele și abilitățile în elaborarea propunerilor de proiecte;
  • Cadrele didactice și angajații poliției vor fi pregătiți să dezvolte propuneri de proiecte și să implementeze  acțiuni de dezvoltare locală sau care soluționează probleme de siguranță comunitară împreună cu elevii din Consiliile Locale ale Tinerilor/Cluburile extracuriculare etc.;
  • Participanții vor fi familiarizați cu Termenii de Referință, formularele și procedurile de aplicare pentru Programul de Granturi Mici desfășurat în cadrul Programului de Socializare Juridică în Școlile din Moldova.

Livrabile:

  • Un suport de curs pentru participanții atelierelor de instruire în domeniul elaborării propunerilor de proiecte și implementării acțiunilor comunitare (materiale metodice-didactice, prezentări PowerPoint etc.);
  • O sesiune de instruire de 2 zile livrată repetat pentru 2 grupuri diferite a câte 25 de participanți care reprezintă 6 regiuni ale țării;
  • Cel puțin 16 idei de proiecte locale formulate în cadrul sesiunilor de instruire de implementarea cărora  vor beneficia școala sau localitatea-pilot;
  • Sesiuni de mentorat, oferite la solicitare participanților, în elaborarea propunerilor de proiecte conform Termenilor de Referință și procedurilor de aplicare pentru Programul de Granturi Mici;
  • Un raport cu privire la realizarea sesiunilor de training.

Plata pentru serviciile prestate:

Persoana selectată/persoanele selectate vor fi angajate prin contract de prestare servicii, fiind remunerate prin virament bancar după terminarea livrării

sesiunilor de instruire și a sarcinilor stipulate în contractul de prestări servicii semnat între PH International Moldova  și formator/formatoare. La acest concurs pot participa formatori individuali și persoane juridice.

PH International Moldova va acorda suportul necesar în ceea ce privește furnizarea informațiilor necesare desfășurării sesiunilor de instruire și va facilita comunicarea cu grupurile-țintă și beneficiarii.

Cerințe fată de candidați:

  • Studii superioare în domeniul: științe ale educației, științe sociale, sociologie, drept, politici publice, administrație publică, management, alte domenii relevante;
  • Capacități și abilități practice de proiectare și livrare a training-urilor;
  • Abilități excelente de comunicare, prezentare și interpersonale;
  • Abilități de a lucra în echipă și independent;
  • Experiență de lucru cu reprezentanții comunităților la nivel local.

Dosarul de aplicare va include:

  • CV-ul aplicantului/aplicantei, cu numele și datele de contact pentru două persoane de referință;
  • Scrisoarea de intenție, motivând interesul pentru această sarcină și experiența în domeniu;
  • Oferta tehnică: Conceptul programului de instruire, metodologia propusă pentru livrarea sesiunilor de training, agenda care va cuprinde tematicile abordate, sarcinile practice pentru participanți etc;
  • Oferta financiară pentru livrarea sesiunilor de instruire în dolari SUA net.

Termenul limită de prezentare  a ofertelor: 16 august 2020

Dosarul va fi expediat prin email la adresa: ph-moldova@ph-int.org cu mențiunea: „Servicii de instruire în domeniul elaborării și implementării proiectelor și acțiunilor comunitare”.  

Persoană de contact: Maria Stratan, Coordonatoare de Program, e-mail: maria.stratan@ph-int.org, nr. telefon: 022 234 777, nr. mobil: 069924194

Descoperă mai multe oportunități și evenimente, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Job pentru tineri // Centrul European de Educație Preșcolară, Fundația „Ioan Paul II” angajează educator
Next Job // People in Need selectează expert servicii instruire în domeniul prevenirii COVID 19
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply