Fundația de Binefacere „Caritas Moldova” caută o persoană penru funcția temporară de jurist/asistent al directorului.
Responsabilități:
- Coordonează apelurile telefonice (primirea și transferarea apelurilor), primește și expediază faxuri legate de activitatea administrativă curentă, oferă la solicitare informații despre misiunea și activitățile ”Caritas Moldova”;
- Ține evidența registrului de corespondență (intrări/ieșiri), întreține corespondența cu toți partenerii Caritas Moldova (locali și internaționali), ONG-uri și persoane fizice, beneficiari ai organizației;
- Întocmește procesele verbale ale ședințelor echipei Caritas Moldova. Elaborează Raportul anual de activitate al organizației;
- Este responsabil de serviciul resurse umane al Fundației, serviciile de protocol, face rezervări de bilete la avion, la hotel, etc. pentru directorul organizației și pentru delegațiile care vizitează Caritas Moldova;
- Efectuează traduceri la solicitare (limbile engleză, română şi rusă). Cunoașterea și limbii germane va constitui un avantaj;
- Efectuează pregătirea, redactarea și evidența documentației referitor la procesul de selecție și recrutare al personalului Fundației;
- Întocmește și efectuează analiza juridica a contractelor, proceselor verbale;
- Reprezintă interesele Fundației în instanțele judecătorești, execută hotărârile judecătorești;
- Elaborează modele de contracte și documente (pretenții, notificări, interpelări etc.) utilizate în activitatea Fundației;
- Studiază legislația în vigoare și înaintează propuneri către conducere privitor la ajustarea actelor interne ale Fundației în conformitate cu prevederile legislației;
- Verifică întocmirea corectă din punct de vedere juridic a corespondenței de ieșire și a altor documente ale Fundației;
- Efectuează expertiza juridică a documentelor prezentate de către potențialii clienți;
- Acordă ajutor juridic în cadrul organizației departamentelor la perfectarea diferitor documente cu caracter juridic;
- Participă la pregătirea răspunsurilor justificate in cazul nesatisfacerii petițiilor;
- Efectuează informarea salariaților referitor la legislația in vigoare, cerințelor în domeniul sănătății și securității în muncă, precum și a modificărilor survenite.
Este obligat să cunoască:
– Legislația și actele normative ce reglementează activitatea fundației;
– Legislația muncii, financiară, civilă, procesual civilă, fiscală;
– Modalitatea perfectării și încheierii contractelor civile;
– Normele cu privire la securitate și sănătate în muncă.
Calificări:
- Studii superioare juridice;
- Experiența de lucru în sectorul ONG;
- Cunoașterea limbilor română, rusă, engleză scris și vorbit, (germană opțional);
- Excelente abilități în utilizarea Microsoft Office și a Internet-ului;
- Cunoașterea legislației în vigoare;
- Cunoașterea procedurilor de devamare a bunurilor parvenite ca ajutor umanitar;
- Abilități de comunicare verbală și în scris cu donatorii;
- Abilitatea de a lucra într-o echipă multiculturală;
- Rezistență la stres și respectarea termenelor limită;
- Permis si experiența de conducere categoria B (opțional).
Aptitudini și calități:
- cunoașterea și respectarea normelor morale și etice creștine;
- exprimarea excelentă a ideilor proprii în scris și verbal;
- onestitate, corectitudine, punctualitate;
- abilitați de comunicare, sociabilitate și tact;
- prezența de spirit, intuiție, imaginație în rezolvarea unor situații neprevăzute;
creativitate, dinamism; - rapiditate în gândire și luare a deciziilor;
- capacitate de analiza și sinteza.
Candidații vor transmite scrisoarea de motivare și CV-ul la adresa – andrei.bolocan@caritas.md, până pe 13 aprilie 2018, ora 12-00. Doar candidații selectați vor fi invitați la interviu.
No Comment