Startup Academy Bootcamp: 3 zile de workshop-uri, 11 mentori internaționali, 10 cele mai bune startup-uri


startup academy bootcamp

Ești antreprenor la început de cale sau pur și simplu ai o idee inovativă  pe care vrei să o transformi în afacere de succes? Participă la Startup Academy Bootcamp! 

Pentru a susține dezvoltarea antrepenoriatului în Moldova, în perioada 30 Septembrie – 02 Octombrie, la Chișinău, TEKWILL desfășoară unul dintre cele mai importante evenimente dedicate instruirii antreprenorilor din Moldova.  Vorbim despre un programul de accelerare online concentrat în 3 zile, pe durata căruia participanții vor avea ocazia să învețe și să interacționeze cu experți internaționali și naționali în domeniu. La ediția din acest an, vor fi selectați 10 antreprenori care dezvoltă startup-uri și inițiative digitale aflate în stadiu incipient.

Ce activități se vor desfășura la Startup Academy Moldova?

Startup Academy Bootcamp este o oportunitate excelentă de a obține cunoștințe practice de la profesioniști în domeniu și de a stabili conexiuni cu organizatorii, partenerii și mentorii Startup Academy, care te vor ajuta să devii mai pregătit pentru lumea afacerilor.  Agenda celor 3 zile include mai mult de 24 de ore de ateliere practice online, schimb de idei și experiențe între participanți și mentori. De asemenea, vor avea loc și câteva sesiuni de instruire și analiză a prezentărilor (pitch-urilor) startup-urilor pentru ca investitorii să manifeste interes față de inițiativa propusă. Pe parcursul programului, participanții vor cunoaște strategiile din spatele unei idei și modalități de soluționare a potențialelor provocări de care se pot ciocni. 

Pe lângă acestea, participanții vor avea posibilitatea să cunoască de la mentori cu experiență detalii despre strategii de fundraising, analiza pieței TAM SAM, SOM, cum ar trebui să fie structurat un pitch și ce informații prezintă interes pentru investitori.

Spre finalul evenimentului, startup-urile vor fi prezentate (pitched) în fața acceleratoarelor pentru a asigura, în acest mod, extinderea lor și pregătirea pentru investițiile ce vor urma, printre acestea se numără How to Web, Dex Innovation Center, XY Partners, Rubik Hub și altele. 

Află mai multe detalii, accesând acest link.

Startup Academy Bootcamp – experiențe naționale și internaționale

La Startup Academy Bootcamp, îi veți cunoaște pe cei 4 mentori locali și 7 internaționali din România, Federația Rusă, Republica Cehă, Georgia și Ungaria, de aceea participarea la Bootcamp este o oportunitate pentru cei care doresc să-și construiască o rețea de cunoștințe și conexiuni. 

  • Razvan Atim, UiPath, România – Cu  sediul la New York, UiPath este o companie internațională, prezentă în 27 țări din America de Nord până în Europa și Asia. Compania este susținută cu finanțe de aproximativ 1 milion de dolari americani din partea Accel, CapitalG, CredoVentures, KPCB, Seedcamp și Sequoia. În iulie 2020 valoarea UiPath a fost estimată la 10.2 milioane de dolari. 
  • Levan Kavtaradze, TMT Investments, Federația Rusă – Levan este un expert manager de proiecte IT și inginer de software, cu experiență distinsă în sfera Digital Media și licențe software. Levan a lucrat ca și specialist în investiții la IQ Investment Ltd și TradeMatic Ltd, unde a fost responsabil de supravegherea tehnică și financiară a unor aplicații rusești și internaționale și elaborarea business plan-urilor și a modelelor financiare.
  • Alena Huberova, Founder AlenaHuberova.com, Republica Cehă – Alena are o experiență de 15 ani în marketing, vânzări și comunicare într-o varietate largă de domenii, inclusiv IT, turism și frumusețe. Prin experiența antreprenorială, Alena a fost motivată să pornească o afacere în domeniul Comunicării. Astăzi, ea colaborează cu diferiți clienți pentru a le dezvolta abilitățile de comunicare, oratorie și persuasiune. Este autoarea programului SHELeads, un program de training online care încurajează femeile să comunice eficient, persuasiv și să devină lidere încrezute. Printre cele mai remarcabile premii ale Alenei se includ discursuri la conferința TEDx UNYP 2017, premiul al doilea în Campionatul Național de Public Speaking în Cehia, 2018.
  • Alina Rozanova, Touch Platform, Georgia – Alina  colaborează cu startup-uri în fază inițială pentru a le ajuta să obțină finanțări, să identifice cele mai potrivite piețe pentru dezvoltare, să-și construiască echipa și o comunicare eficientă. Anterior, a călătorit în zona Europei de Est organizând competiții și conferințe de startup-uri. Momentan este stabilită la Tbilisi, Georgia, unde extinde ecosistemul startup-urilor locale.
  • Tomas Bekasi, EIT Health Business Creation, Ungaria – Tomas este Business Consultant și Expert în Comunicare cu o experiență de peste 10 ani în domenii precum IT, Telecomunicații și Retail. Tomas este pasionat, orientat către rezultat și încrezut în perfomanețele sale. Posedă abilități unice de project management, dezvoltarea afacerilor și o experiență fabuloasă în comunicare și vânzări. Pune accent pe gândire strategică și diversitate culturală ca un motor al optimizării performanețelor. Este un communicator renumit cu abilități interpersonale excelente. 
  • Geta Rasciuc, CEO & Founder Babymoon, Moldova and Netherlands – Geta are în spate o carieră în Comunicare și Publicitate. A lansat prima companie de marsupii pentru bebeluși în Moldova, a devenit în scurt timp consultant parental și a creat o comunitate online pentru părinți cu mai mult de 50 mii de membri. În 2016, Geta s-a mutat în Olanda pentru a-și continua afacerea BabyMoon – primul marsupiu smart pentru copii.

Despre program:

„Startup Academy Bootcamp” este  parte a Programului Național Startup Moldova dezvoltat în cadrul  Proiectului TEKWILL, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei. „Tekwill” a fost creat în anul 2017 ca Centru de Excelență al sectorului ICT din Moldova, având drept scop principal alinierea domeniului la cerințele curente ale pieței. Pentru a continua să contribuie la creșterea competitivității industriei IT și a altor sectoare strategice ale economiei, centrul și-a extins domeniile de activitate, devenind în 2019 un proiect complex la nivel național, cu sloganul „Revoluția începe!”

Obiectivul de bază al Proiectului TEKWILL, în calitatea sa de platformă dedicată progresului sectorului IT, este de a asigura un impact major asupra dezvoltării economice a țării, prin îmbunătățirea capacităților antreprenoriale și educaționale ale societății, dar și prin sporirea potențialului de cercetare și dezvoltare al instituțiilor de învățământ, în conformitate cu cererea de pe piața IT.

Descoperă mai multe oportunități și activități pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Vrei să cunoști mai multe despre programul Erasmus+ sau voluntariat internațional? Participă la ErasmusDays
Next Program de micro-granturi pentru comunităţile locale din Parcul Naţional Orhei
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × four =