Care sunt provocările de integrare a tinerilor pe piața muncii din Republica Moldova


Locurile de muncă neatractive, salariile mici și deficiențele sistemului educațional sunt câteva dintre motivele pentru care tinerii specialiști nu reușesc să se integreze armonios pe piața muncii. Tinerii se confruntă cu bariere la angajare generate de o pregătire necorespunzătoare, salarii mici, locuri de muncă neatractive, precum și de insuficienta politicilor statului privind orientarea și susținerea tinerilor specialiști. Pentru a identifica acțiunile necesare privind suportul tinerilor în vederea creșterii capacităților de integrare profesională, pe 26 octombrie va avea loc conferința „Perspective și oportunități de angajare pentru tinerii din Republica Moldova”.

Dezechilibrul de pe piața muncii și deficitul forței de muncă sunt provocate de interacțiunea insuficientă dintre sistemul de formare profesională și actorii implicați în procesul de angajare, precum și nivelul scăzut de anticipare a locurilor de muncă și a competențelor necesare pentru domeniile prioritare de dezvoltare economică. La nivel regional, actorii principali, printre care Asociațiile Publice Locale, sunt puțin implicate în susținerea instituțiilor de învățământ și a mediului de afaceri pentru a menține forța de muncă în regiune.

Pentru a face față provocărilor de dezvoltare a pieței muncii la nivel guvernamental național și regional, a fost lansată Inițiativa de promovare a angajabilității tinerilor calificați pentru o dezvoltare durabilă. Inițiativa reprezintă o platformă de comunicare pentru identificarea de noi oportunități pentru dezvoltarea de competențe profesionale necesare, inclusiv „verzi” atât în formarea inițială, cât și cea continuă, în contextul tranziției către o economie verde.

Conferința „Perspective și oportunități de angajare pentru tinerii din Republica Moldova” va fi un punct de lansare în identificarea direcțiilor strategice pentru această Inițiativă , cu accent pe promovarea angajabilității tinerilor, consolidarea conexiunii cu piața muncii, prin formarea profesională de calitate, orientată spre satisfacerea necesităților mediului de afaceri și asigurarea domeniilor prioritare ale economiei naționale cu cadre calificate pe termen scurt, mediu și lung.

Pentru a participa la conferință, vă puteți înregistra accesând acest link.

Evenimentul este organizat cu suportul proiectului „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Află care sunt 4 cele mai bune universități din Austria
Next Află mai multe despre voluntariatul la CNA
Ecaterina Braguță
About the author

Ecaterina Braguță

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − 2 =