Institutul de Reforme Penale (IRP) angajează asistent/ă de proiect, pentru o perioadă determinată (contract de muncă), conform perioadei de implementare a proiectului (1 iulie 2018 – 31 decembrie 2018), cu posibilitatea prelungirii pentru o perioadă mai îndelungată, în funcție de continuitatea proiectului.
Persoana selectată va activa la sediul central al IRP, mun. Chișinău, str. Lomonosov, 33, cu atribuții de deplasare pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Responsabilitățile postului:
Asistentul/a va avea sarcina principală de asistență tehnică şi organizatorică la realizarea activităților din cadrul organizației, cu următoarele atribuții:
a) contribuirea la procesul de selectare a experților ce vor fi implicați în activitățile privind protecția și re-integrarea copiilor în conflict cu legea;
b) implicarea în desfășurarea sesiunilor de instruire pentru polițiști privind aplicarea programului de prevenire a delincvenței juvenile, precum și capacitarea polițiștilor privind investigarea cauzelor penale cu implicarea copiilor;
c) implicarea în desfășurarea sesiunilor de instruire pentru specialiști privind aplicarea mecanismului de cooperare inter-sectorială de lucru cu copiii sub vârsta răspunderii penale şi a celor în conflict cu legea;
d) contribuirea la implementarea programului de prevenire a delincvenței juvenile revizuit, în 5 regiuni (Sîngerei, Călărași, Ialoveni, Cahul și Comrat);
e) implicarea în desfășurarea activității Grupurilor Locale privind mecanismul intersectorial de lucru cu copiii sub vîrsta răspunderii penale și cei în conflict cu legea penală;
f) asistența în vederea asigurării executării la timp a activităților planificate şi monitorizării procesului de îndeplinire;
g) organizarea adecvată a activităților desfășurate în cadrul organizației, inclusiv cu invitarea participanților şi alte acțiuni necesare pentru buna desfășurare a evenimentelor (seminare teritoriale, ședințe la nivel național și local, etc.);
h) participarea la întâlnirile periodice cu echipa organizației;
i) asistarea echipei organizației în procesul de ghidare a lucrului consultanților sau a experților contractați, la supravegherea desfășurării activităților conform planului de lucru convenit;
j) întocmirea documentelor necesare pentru desfășurarea activităților din cadrul organizației: contractele de angajare, proiecte acorduri de colaborare şi parteneriat, scrisori, anunțuri externe sau interne în cadrul organizației, colectarea informațiilor juridice şi legate de drepturile omului etc;
k) implicarea în analiza și avizarea propunerilor de îmbunătățire a legislației în vigoare și cadrului conex în domeniul drepturilor omului, după caz;
l) realizarea şi altor atribuţii necesare pentru buna activitate a organizației stabilite la etapa interviului.
Profilul candidatului:
absolvent de studii superioare în domeniul dreptului;
bune cunoștințe de operare PC, platforme de socializare online;
abilități de comunicare, organizare şi lucru în echipă, creativitate, perseverență, inițiativă, atitudine pozitivă şi capacitate de gestionare a termenelor limită;
cunoașterea limbii engleze va constitui un avantaj;
experiența de lucru în domeniul drepturilor omului și/sau juridic va constitui un avantaj;
disponibilitatea de a începe activitatea din 1 iulie 2018.
Dosarul va conţine:
1. CV-ul candidatului;
2. Scrisoare de Intenție întocmită în limba română care va reflecta opinia faţă de drepturile omului și rolul societății civile în promovarea respectării acestora în Republica Moldova în particular în sectorul justiției, precum şi interesul candidatului de a ocupa acest post.
Persoanele interesate sunt rugate să trimită dosarul de participare până la data de 25 iunie 2018, orele 12.00 la adresa de email: tender@irp.md, cu subiectul mesajului Concurs asistent/ă de proiect.
Evaluarea dosarelor primite se va face cu respectarea principiului confidențialității şi al egalităţii de şanse. Vor fi contactate numai persoanele care îndeplinesc cerințele menţionate mai sus şi sunt selectate pentru interviu.
Interviurile vor avea loc în perioada 27-28 iunie 2018, la sediul Institutului de Reforme Penale (IRP).
Pentru detalii suplimentare puteţi suna la: 069 630 690 sau la emailul cpanico@irp.md – persoana de contact Ceslav Panico.
Institutul de Reforme Penale (IRP) este o organizație nonguvernamentală, misiunea căreia este de a contribui la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova prin reformarea sistemului de justiție penală și susținerea inițiativelor comunitare.
No Comment