Ești coordonator/oare de voluntari? Atunci această oportunitate este pentru TINE


Asociația pentru Inovare, Educație și Dezvoltarea Tinerilor anunță apel pentru selectarea participanților, coordonatori/oare de voluntari în cadrul proiectului „Abilitarea profesională a coordonatorilor de voluntari din Chișinău”.

Cursul este împărțit în trei module de instruire cu subiectele:

  • Managementul activității de voluntariat – 23- 24 iulie 2022
  • Introducere în aspecte legislative – 03-04 septembrie 2022
  • Tehnici de motivare și gestionare a echipei de voluntari – 17-18 septembrie 2022

La finele programului de instruire cele mai bune practici de voluntariat/proiecte/inițiative, vor fi diseminate, în cadrul Laboratorului municipal de bune practici în domeniul voluntariatului (15 octombrie 2022).

În urma cursului, vei consolida competențele de:

  • creare a mediului de învățare și formare a grupului;
  • identificarea necesităților de învățare a formabililor;
  • modalitatea de întocmire și importanța programului de voluntariat;
  • dezvoltarea abilităților cu privire la prevederile legislative pentru întocmirea contractului de voluntariat;
  • întocmirea dosarului personal al voluntarului;
  • procedura de solicitare/eliberare a carnetelor de voluntariat;
  • completarea registrelor de evidență a voluntarilor, carnetelor de voluntariat și certificatelor nominale de voluntariat;
  • recrutarea și motivarea voluntarilor în cadrul organizației gazdă a activității de voluntariat, voluntariat în mediul online, forme și platforme de organizare;
  • instrumente de lucru cu voluntarii în mediul fizic și online.

Pe durata instruirii participanții vor beneficia de un program de mentorat din partea formatorilor, pentru a oferi sprijin în pregătirea dosarului de aplicare sau gestionarea actelor necesare pentru activitatea de voluntariat.

Pentru întregistrare este necesară completarea acestui formular până la data de 10 iulie 2022, ora 23:59.

Pentru informații suplimentare vă puteți adresa către Anișoara Bezărău, coordonatoare de proiect, anisoarabezarau@gmail.com, 068093861.

Proiectul este implementat de către Asociația pentru Inovare, Educație și Dezvoltarea Tinerilor în cadrul „Programului municipal de granturi pentru organizații de tineret și grupuri de inițiativă din mun. Chișinău 2022”, lansat de către Direcţia generală educaţie, tineret şi sport din mun. Chişinău și Centrul Municipal de Tineret Chișinău.

Descoperă mai multe articole pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Fetivalul IA Mania 2022, Holercani, 17 iulie
Next Care este țara în care nu trăiesc țânțarii?
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply