Eco înseamnă viață. Interviu cu Valeria Rotari


eco

Valeria are 17 ani și este co-fondatoarea Magical Eco Shop alături de colega sa, Ionela Catana. Magical EcoShop reprezintă Start-Up-ul inițiat în cadrul proiectului Kick Off – A New MAGICAL Life, marca WWM.

Inițiativa are drept scop promovarea și facilitarea dezvoltării unui mod de viață sustenabil și conștient. Profitul obținut în cadrul magazinului eco va fi donat și utilizat exclusiv în scopuri caritabile.

“Noi, Sapiens suntem obligați să conștientizăm condițiile în care ne aflăm și să dezvoltăm ferm sustenabilitatea. “

  • Stilul eco este un mod de viață sau o metodă de a ieși în evidență?

Într-o societate care se axează din ce în ce mai mult pe respectarea naturii și protejarea mediului înconjurător, mulți au început să-și schimbe stilul de a trăi, orientându-se către un mod de viață eco. Chiar și pe rețelele sociale, numărul persoanelor care promovează și abordează un mod de viață sustenabil și conștient a crescut considerabil, fapt îmbucurător și binevenit. De aceea, personal, consider că stilul eco nu este conceptul care ne evidențiază, ci cel care în mod cert ne captează atenția și consecvența.

  •  De ce este vital să avem deprinderi sănătoase în ceea ce privește mediul înconjurător?

Indubitabil, pentru o societate rezistentă este indispensabil un mediu sănătos. Calitatea mediului, însă, este preponderent determinată de acțiunile noastre zilnice. De la responsabilizarea față de resurse (cantitatea de apă, energie, plastic, textile, hârtie pe care o folosim), până la regimul alimentar și comportamentul nostru propriu-zis. Prin urmare, este vital să avem deprinderi ecologice pentru a minimaliza problemele de mediu și pentru a influența efectiv mediul în materie de climă, biodiversitate, resurse naturale, etc.

Pe lângă aceste condiții, deprinderile ecologice facilitează dezvoltarea unui trai firesc, mult mai confortabil și armonios.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este ih95cNJp1AMvreiXGyo4xfkqYlKibwIy4DEMjSoBVHIyKYAdO96y-xM5zAzWcZAta_xnWDtJhJplZ-O1SXtk3lekm0pb2lhhAIo9gsClm8om6Qb5OaWeRqs-QJMJoX74yoI7YHg
  • “Eco” înseamnă mai scump?

Voi răspunde probabil subiectiv, pentru că depinde de ce buget este vorba. Personal, consider că “eco” înseamnă accesibil și convenabil. Eco este alternativa care transformă mii de pungi de plastic – într-un singur ecobag, mii de discuri demachiante – într-unul singur reutilizabil, mii de absorbante – într-o cupă menstruală, milioane de periuțe de dinți în ocean – într-un compost natural și lista poate continua. Prețul inițial al produselor ecologice poate intimida oamenii uneori, însă, este necesar să ținem cont de faptul că au o durata de viață mai lungă și generează o continuitate existențială pe Pământ.

  • Pe tine ce te-a motivat să adopți un asemenea stil?

Odată cu amplificarea mișcărilor, grevelor, protestelor de protecție a climei/ecologiei am conștientizat și eu gravitatea problemei. Am observat că treptat tot mai mulți oameni au luat atitudine, încearcă să implementeze schimbări, reforme. În contextul dat, m-am simțit și eu foarte determinată să particip, să contribui, să perseverez. Am simțit că putem totuși reconstitui mediul natural, putem modifica orientarea ecologică a secolului XXI.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este uze5ZDH-afoj0jwE72jOV-P66rYtMVagX6o0ysL8o4x5lSzhh3Sbw2auhgCBTAjfl79DFmOjOvcaCjKnjkFr2b0FQ6qjpmF8Wl8iEbosFvA_eMmYRsEBuncggV2k_l-L40qjTaI
  • Care sunt 3 cuvinte cu care asociezi modul ECO? DE CE?

Sapiens, conștientizare, sustenabilitate – sunt 3 piloni enumerați în mod ierarhic. Noi, Sapiens suntem obligați să conștientizăm condițiile în care ne aflăm și să dezvoltăm ferm sustenabilitatea. Consider că formula dată poartă exclusiv denumirea – ECO.

  • Crezi că educația ecologică ar fi binevenită ca materie de studiu în instituțiile de învățământ?

Prin prisma circumstanțelor deja relatate, consider că educația ecologică nu doar că este binevenită, ci chiar indispensabilă în sistemul educațional.

  • Spune-ne despre o problema de mediu majoră care te deranjează și soluția cu care ai veni.

Voi miza pe o problemă comună, dar care trebuie insistent soluționată – poluarea cu plastic și microplastic. Fie că vorbim de ambalaje, pungi, periuțe, vase din plastic toate sunt în egală măsură nocive.

275 de milioane de tone de deșeuri din plastic sunt răspândite anual. În funcţie de locul în care ajung, deşeurile plastice se descompun şi se transformă în microplastic – mai periculos întrucât este aproape invizibil şi pătrunde în lanţul trofic, în atmosferă, generând distrugerea biodiversității. Consider că este o problemă cu soluționare ordinară în care ne putem implica direct prin: reciclarea, reutilizarea plasticului și folosirea alternativelor ecologice. Rezultatul obținut este direct proporțional cu atitudinea pe care o atașăm noi, de aceea, hurry up to change something!

Editează imaginea
  • Care sunt cei mai simpli pași de urmat în vederea protecției mediului, pe care îi poți pune în practică începând cu ziua de azi?

Dacă tinzi să ajuți mediul, poți să începi prin a minimaliza cantitatea de apă și energie electrică pe care o folosești. Înlocuiește pungile și ambalajele de plastic cu torbițe și săculeți eco. Folosește bicicleta în schimbul transportului rutier. Reciclează și reutilizează tot ce este posibil și cât mai intens. Abordează stilul vintage, folosește lucruri second-hand. Împrumută. Dăruiește. Compostează. Repară, nu arunca. Și nu în ultimul rând, contribuie la dezvoltarea spațiilor verzi și participă la salubrizări!

Youth.md te îndeamnă să ai grijă de mediul în care trăiești, ca, la rândul său, să te răsplătească pe măsură. Fii alături de noi pe Facebook, Instagram și nu uita că implicarea face diferența.

Reporter: Cernea Victoria

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la un târg virtual cu peste 20 de colegii și universități din SUA și află oportunitățile de studiu disponibile
Next Halloween Make-Up Tutorial with Adriana Rimbu
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + ten =