Descoperă curiozități despre tenisul de câmp


Tenisul de câmp este unul dintre cele mai populare sporturi, fiind practicat de sute de milioane de oameni la nivel global și înregistrând cote impresionante de audiență, mai ales în timpul competițiilor majore.

Tenisul este un sport olimpic și este jucat de foarte multe persoane, indiferent de statutul social, vârstă, sex, meserie, etnie, religie etc. A fost introdus în competiția olimpică în anul 1896 și retras în 1924. Din fericire, acest sport a revenit din anul 1988 la Jocurile Olimpice de la Seul și a rămas una dintre cele mai apreciate activități din această competiție mondială.

Cea mai rapidă servă WTA – Sabine Lisicki

Sabine Lisicki a susţinut cea mai rapidă servă pentru femei în 2014 la Bank of the West Classic, cu o viteză de 131 mph, ceea ce este mai bun decât majoritatea bărbaţilor!

Se spune că tenisul a fost inventat în secolul al XII-lea, la o mănăstire din nordul Franței. La începuturi nu exista rachetă, mingea fiind lovită cu palma. De altfel, jocul se numea „jeu de paume” (joc de palmă). Rachetele au fost introduse în secolul al XVI-lea.

Cel mai scurt meci – 1922, Finala Wimbledon

Cel mai scurt meci de tenis a avut loc cu aproape 100 de ani în urmă, la finala Wimbledon din 1922, unde Suzanne Lenglen (o atletă extraordinară care a câştigat 9 premii Majors) a înfrânt-o pe Molla Mallory (o stea cu 8 titluri US Open) în doar 23 de minute!

Cel mai lung meci de tenis din istorie s-a jucat între John Isner și Nicolas Mahut. După 11 ore și 5 minute, Isner s-a impus cu 70-68 la tiebreak, în setul decisiv. La polul opus s-a situat meciul dintre Susan Tutt și Marion Bandy (20 de minute).

Cea mai puternică servă din competiția masculină a fost executată de australianul Sam Groth (263,44 km/h). În competiția feminină, recordul este deținut de germanca Sabine Lisicki (210 km/h

Cel mai lung meci – 2010, Wimbledon

S-ar putea să ştiţi de acest record din cauza apariţiei sale recente, dar în 2010 un meci din primul tur al Wimbledon jucat între John Isner şi Nicolas Mahut a durat timp de 11 ore şi 5 minute. Isner a câştigat în cele din urmă bătălia obositoare.

Arthur Ashe este primul afro-american care a câștigat US Open, în 1968. După ce a ridicat trofeul, a spus următoarele vorbe: „Începe de unde te afli. Folosește ce ai. Fă ce poți”.

AVANTAJELE TENISULUI DE CÂMP ÎN VIAȚA OMULUI

Tenisul vine cu numeroase beneficii pentru cel care decide să-l practice, atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere estetic, al formei fizice sau din punct de vedere psihologic.

  • -Mișcarea specifică tenisului întărește oaselele, mărește densitatea lor.
  • Pentru persoanele în vârsta, ajută la prevenirea apariției osteoporozei;
  • Tenisul poate genera noi conexiuni între celulele nervoase din creier, dezvoltându-l la fel ca jocul de șah;
  • Crește optimismul, respectul de sine, oferă persoanei care-l practică o pofta mai mare de viață;
  • Modelează foarte frumos corpul;
  • Formează reflexele necesare pentru a pregăti corpul pentru anticipare, iar acțiunile sale să fie mai intense și mai rapide;
  • Îmbunătățește viteza și rezistența, coordonarea mână-ochi și flexibilitatea;

Sper că acest articol ți-a stârnit curiozitatea. Pentru mai multă informație poți vizita site-ul Youth.md. Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporter Youth.md: Sulima Daniela

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Vizită de studiu de alfabetizare media și informațională la Barcelona, 24-27 octombrie 2022
Next Eveniment Step IT Academy // Cum devii un programator bun
Erica Protap
About the author

Erica Protap

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 5 =