Pe 14 iunie, Yep!Moldova și YEP Ukraine organizează marea bătălie a startupurilor – Demo Day 2022, unde sunt puse la bătaie două granturi nerambursabile de 2000 EUR și 1000 EUR. Evenimentul marchează absolvirea celor 14 echipe a programului Yep! Startup Pre-accelerator, care în acest an a fost organizat la comun pentru participanții din Moldova și Ucraina.
Participanții din Republica Moldova și Ucraina au lucrat timp de 2 luni la dezvoltarea unei idei de startup și a unui MVP funcțional, fiind ghidați de 20 de mentori naționali și internaționali, alături de care au petrecut peste 150 ore de mentorat, sesiuni individuale de mentorat și feedback din partea experților internaționali, networking cu fondatorii de startupuri și echipele participante la Empowering Youth Hackathon.
Yep!Startup Pre-Accelerator a avut mentori din 5 țări ale lumii: Moldova, Ucraina, Marea Britanie, Estonia și Liban. Investitori și experți din companii precum Gravitec.net, Empat, Piar.io, Startup Wise Guys, Crunchyroll și Garage48 au ajutat participanții să valideze modelul de business, să identifice cine este clientul lor, să realizeze portretul consumatorului, să creeze un MVP și i-au învățat cum să-și vândă ideea de startup investitorilor, prin intermediului unui pitch construit corect.
În cadrul Demo Day 2022, 14 echipe finaliste vor avea la dispoziție 3 minute pentru a-și prezenta ideea lor de startup în fața unui board de experți naționali și internaționali, fiind evaluați după 5 criterii: inovație, scalabilitate, model de monetizare, echipă și pitch.
La această ediție, vor evolua startupuri din domenii precum: healthtech, fintech, IT, marketing, fashion, HoReCa, agricultură, și industria creativă:
M-eat – (de la meet & eat) este o aplicație pentru HoReCa, care va permite digitalizarea și optimizarea proceselor de lucru în restaurante.
Givelt – o platformă care oferă posibilitatea de a dărui altor persoane lucrurile pe care nu le mai utilizăm, astfel minimizând volumul deșeurilor.
Ebyss – un startup care creează încălțăminte smart, cu funcție de reglare a mărimii și închidere automată.
EcoParadis – o grădină în inima Codrilor, unde te poți conecta cu natura, face camping, yoga și poți obține lecții practice de grădinărit.
Insight.Me – serviciu bazat pe inteligență artificială, ce conectează oamenii prin instrumente audio/video pentru a-și împărtăși expertiza, “ca Uber pentru împărtășirea experiențelor”.
Format4Life – asistent medical, care poate oferi informații despre compatibilitatea diagnosticului cu medicamentele sau tratamentele selectate.
D.A.N – aplicație pentru stomatologi, care simplifică procesul de gestionarea a lucrului cu pacienții și interacțiunea pacient-doctor, oferind mai multe facilități: autoprogramarea pacientului, mementouri, liste de așteptare virtuale, profile ale pacienților și doctorilor.
Phoenix Pay – o platformă care simplifică procedurile de facturare, decontare și plată pentru freelanceri și companiile care lucrează cu ei.
Atheneum – platformă care ajută creatorii de videouri să-și ușureze modul de monetizare a contentului, cu ajutorul NFT-urilor.
Advertisment Bot – platformă care permite monetizarea canalelor de Telegram și oferă oportunitatea agenților de publicitate să-și promoveze campaniile cu un buget minim.
WOW – un marketplace care va conecta businessurile care produc produse sustenabile cu publicul lor țintă, oferindu-le și posibilitatea de a monitoriza KPI-urile și comportamentul clientului.
Mercury Manager – un agregator de mesaje, care va oferi posibilitatea de a optimiza lucrul cu un număr mare de mesaje, va facilita selecția automată, transferarea mesajelor în diferite mape și citirea mesajelor într-un tab.
Susid.help – o platformă pentru persoanele care locuiesc în același complex rezidențial, în care vecinii pot plasa anunțuri atunci când au nevoie de ajutor sau pot oferi ajutor cuiva. Platforma va facilita comunicarea și managementul complexului locativ.
Homey – o extensie pentru browser, care creează o pagină de pornire individualizată, ce răspunde necesităților utilizatorului.
Cele mai bune startupuri vor fi premiate cu 2 granturi nerambursabile în valoare de 2000 EUR și 1000 EUR, un bilet de participare la Young Entrepreneurs Summer Camp, organizat de Startup Wise Guys în Estonia. De asemenea, echipele câștigătoare vor avea oportunitatea de a continua să dezvolte și să scaleze produsul lor în cadrul acceleratorului YEP.
Dacă ești interesat să vezi cum se face un pitch ori ai o idee de startup și ai nevoie de mentorat, Yep!Moldova te invită la Demo Day 2022. Evenimentul va avea loc pe 14 iunie, ora 14:30, la Artcor. Mai multe detalii găsești pe pagina evenimentului.
Participarea la Demo Day 2022 este gratuită, cu rezervarea locului în prealabil. Atenție: sunt doar 20 locuri disponibile!
Înregistrează-te la eveniment aici.
Despre organizatori
YEP dezvoltă early stage startups și acordă susținere antreprenorilor care vor să lanseze produse ce pot fi accesate world wide, conectând o rețea europeană de mentori și investitori. Începând cu anul 2016, YEP a organizat 7 ediții de Pre-accelerare, 10 Hackathoane și Ideathoane, 100 de evenimente locale, regionale și internaționale, pentru elevi, studenți și antreprenori inovativi, la care au participat peste 8000 de persoane.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment