În perioada 29 iulie – 1 august, va avea loc Art Lab Family Gathering. Art Labyrinth family Gathering nu va fi la fel de amplu cum suntem obișnuiți să-l vedem, însă vechile tradiții ale festivalului și aducerea într-o atmosferă mai sufletească cercul familial sunt păstrate. Scopul organizatorilor este să unească „comunitatea” în natură, să organizeze …
Evenimente pentru tineri // Liga Națională a Tineretului din Moldova vă invită la cinema în aer liber. Activitatea va avea loc la Grădina Botanică și va avea ca scop familiarizarea participantilor cu organizația noastră și implicarea lor în activități socio-culturale. Nu uita să îți notezi în agendă data de 29 iulie 2021, ora 20:00 Costul …
Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” vă invită la o Întâlnire cu scriitorul Ianoș Țurcanu, cu prilejul aniversării a 70 de ani. Evenimentul cultural-artistic va avea loc în data de 26 iulie 2021, ora 14:00, la Biblioteca Centrală (Sala cu coloane). La Întâlnire vor participa scriitori, compozitori, interpreți, pictori, bibliotecari, colegi, prieteni și admiratori ai autorului. Pe …
Cinematografele din capitală și-au redeschis larg ușile și își așteaptă din nou publicul iubitor de filme. Oferta este una foarte variată, gata să satisfacă toate preferințele spectatorilor. Prin urmare, vă propunem mai jos o gamă largă de filme care se difuzează momentan în sălile de cinema din capitală. Luca (RO, RU) Luca, un băiețel simpatic, …
Spania are multe orașe interesante și moderne – Barcelona, Valencia, Madrid – cu multe lucruri de văzut și de făcut, dar satele sale pitorești oferă o întoarcere înapoi în timp, în care Spania veche trăiește și… respiră. În funcție de situația crizei de sănătate în curs, 2021 ar putea fi șansa perfectă de a vizita …
Jocurile olimpice atât de vară, cât și de iarnă este o etapă la care mulți atleți tind întreaga lor carieră, însă care și unește toți iubitorii de sport de pe cele 5 continente. Află în articolul dat despre originea Jocurilor Olimpice și cum am ajuns să le sărbătorim până în prezent, într-un eveniment atât de …
Club de Carte pentru amatorii de lectură! Participă la o discuție despre cartea „Klara și Soarele” de Kazuo Ishiguro. Klara este un android, o inteligență artificială menită să țină companie copiilor și adolescenților, într-o lume distopică, ce pare a fi un strop prea aproape de alienarea trăită în ultimul an de noi toți. Când Josie, …
Istoria oricărei națiuni păstrează în adâncurile sale un adevărat tezaur de legende și mituri. Unele mai impresionante decât altele, eroice sau macabre, aceste legende ne împărtășesc din tainele evenimentelor, personalităților sau locurilor istorice, care în timp au devenit unele dintre cele mai vizitate obiective turistice. Unii oameni au o pasiune deosebită pentru tainele trecutului, pentru …
Anul acesta trupele/ artiștii între 14 și 22 de ani vor cânta în deschiderea unui artist conscrat în cadrul Festivalului Internațional de Artă și Film făcute de adolescenți „Super”, ediția a 9-a. Call-ul este deschis pentru persoane între 14-22 de ani. Pentru a ne putea organiza cât mai bine și a ne putea face o idee …
Dacă ești tânăr/ă pasionat/ă de film, editare video, fotografie și crezi că poți contribui la dezvoltarea comunității din care faci parte, atunci ești candidatul/a perfect/ă pentru Exploration Workshop, care se va desfășura la Cahul în perioada 6-12 septembrie 2021 și la Ungheni în perioada 15-18 septembrie 2021. Despre atelier: Atelierul își propune să ofere tinerilor/elor …