Pe lângă pregătirile pentru examene, studenții trebuie învețe cea mai bună metodă de împachetat lucrurile, în condițiile în care se mută într-un alt oraș sau stat. Este posibil ca o mare parte din lucrurile de care au nevoie să încapă într-o cameră de cămin, dacă sunt bine organizate. Iată câteva sfaturi pentru a împacheta cât …
Ziua internațională a prieteniei este sărbătorită la 30 iulie pentru a marca importanța prietenilor și a prieteniei. Ziua susține, de asemenea, rolul pe care prietenia îl joacă în promovarea păcii în mai multe culturi din întreaga lume. Un prieten este o persoană pe care te poți baza întotdeauna, fiind considerat cea mai apropiată persoană de …
Chiar dacă premierele mondiale din lumea cinematografiei au avut o perioadă lungă de pauză, noi îți propunem câteva filme, unele mai vechi. Toate aceste filme au un fir narativ interesant, iar în timpul derulării lor îți vei schimba perspectiva asupra vieții. Fii atent, ia o pungă de popcorn și pune-o în cuptorul cu microunde la …
Schimbările mereu sperie, dar trebuie să înțelegem că fără ele, viața ar fi monotonă, iar noi nu am avea cum să ne dezvoltăm, sau spre ce să ne îndreptăm, astfel ea nici nu ar avea un sens. Trecerea la universitate – o noua etapă a educației și înlocuirea copilăriei cu viața de adult este una …
Studiile arată că persoanele care studiază limbi străine își pot îmbunătăți abilitățile de înțelegere, pronunție și gramatică prin vizionarea serialelor cu subtitluri. Cursanții de limbi străine care urmăresc frecvent programe TV în limbi străine în afara școlii tind să fie mai buni la citire, ascultare și vocabular. Urmărește articolul de mai jos pentru a face …
Unul dintre cele mai importante aspecte din viața la cămin sunt colegii de cameră. Este necesar să trăiți în pace și armonie în semestrul respectiv pentru a avea o experiență plăcută șci rezultate pe măsură. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să conviețuiești alături de colegii de cameră: Pune o sumedenie de întrebări înainte! …
Majoritatea absolvenților de liceu merg direct la facultate pentru a-și continua studiile, însă unii nu merg la facultate și e perfect normal să ia o pauză. Pentru această „pauză” unii studenți optează pentru un an decalaj- the gap year. Dacă încă nu știi, un an decalaj este o pauză de un an după liceu/colegiu și …
Însușirea unei limbi poate fi un proces stresant, în special când vine vorba de folosirea acesteia în practică. Frica de a greși, neîncrederea în abilitățile proprii și lipsa unui partener de discuții reprezintă câteva dintre obstacolele întâlnite în procesul de învățare. O metodă potrivită pentru a deveni mai încrezător în abilitățile lingvistice proprii și pentru …
Cărțile sunt cele care ne fură de la realitate și ne poartă pe niște meleaguri noi. Cele care ne feresc de probleme și ne fac să uităm de ele. Cele care ne ajută să vedem lumea altfel și ne dau de gândit. Și într-adevăr, e ciudat că-ți voi oferi „o listă” de citit într-o viață, …
Mersul la universitate poate fi o provocare chiar și pentru cel mai încrezut student. Alegerea specialității, găsirea unui job part time și gestionarea finanțelor ți se vor părea imposibile fără încrederea în sine. Urmărește sfaturile de mai jos pentru a-ți spori încrederea înainte de a începe universitatea. Postura corpului Specialiștii susțin că poziția unui individ …