Cunoaște-o pe Stela Moldovanu – fondatoarea salonului de rame Moldeco și a comunității MăiestrIA


Stela Moldovanu este mamă a 3 copii, fondatoarea salonului de rame Moldeco și a comunității MăiestrIA. De ani buni promovează cu desăvârșire tradițiile poporului românesc, artizanatul și autorii moldoveni, prin diverse evenimente organizate la Moldeco, peste 50 la număr.

Povestiți-ne pe scurt despre activitatea dumneavoastră.

Din marea mea pasiune pentru broderie, s-a născut și salonul Moldeco și comunitatea MăiestrIA.

Am scos la vedere oamenii care fac parte din cultura noastră și fac lucruri extrem de importante, dar puțin apreciate la noi în țară. De când am fondat salonul Moldeco, dincolo de partea tehnică de a înrăma picturi și fotografii, am promovat artiștii noștri.

În 2017, am organizat pentru prima oară o expoziție de ie cusută manual în perioada contemporană, într-un spațiu non-muzeal, descoperind pentru mulți partea identitară a națiunii noastre. Atunci am decis să creez o comunitate, care era la început doar un grup pe facebook, dar care ulterior a născut un grup practic de femei ce și-au dorit să coase ie și care au fost ghidate de fondatoarele comunității.

Astfel, în 2018 a apărut clubul MăiestrIA în acțiune, care a crescut într-un proiect de amploare și m-a cuprins în totalitate.

În 2019 am editat o carte: ,,MăiestrIA- povestea cusută a iei’’, iar în 2020 a apărut și varianta engleză a acesteia. La începutul anului 2021 am lansat un site, măiestria.com, unde am adunat toată informația necesară celor care doresc să afle mai multe despre ia autentică românească, am lansat planșe cu diverse tehnici de cusut și tutoriale video.

Acum m-am aventurat în crearea unui curs practic online pentru coaserea unei ii, astfel ca femeile participante să poată îmbrăca la 1 decembrie o ie cusută cu propriile mâini.

Când ați descoperit pasiunea pentru broderie și cui îi datorați acest lucru?

Trebuie să recunosc că brodez și cos de când mă țin minte. M-am învățat a broda la școală, datorită profesoarei de educație tehnologică care mi-a insuflat dragostea pentru cusut. Ulterior, însă, mi-am dat seama că am această pasiune în ADN-ul meu probabil, pentru că bunicile mele au fost croitorese, iar bunica din partea tatălui și croșeta foarte mult. Având mereu din partea mamei mele permisiunea de a coase în schimbul altor acțiuni legate de casă, am cultivat prin muncă această dragoste, lucru ce m-a adus la afacerea Moldeco și la fondarea comunității MăiestrIA.

De ce este atât de important totuși să purtăm ia, ci nu să o conservăm ca pe o tradiție strămoșească?

Mie mi se pare foarte important să scoatem ia din muzeu și să o creăm noi, în zilele noastre. Ceea ce vreau eu să evidențiez pe lângă faptul că promovăm o tradiție, este un gen de terapie prin cusut, de care femeile de astăzi au nevoie, pentru a se relaxa și a evada puțin din cotidianul aglomerat și rapid.

Cred că este un gen de terapie de care avem nevoie cu adevărat, acum când trăim în era globalizării și ne îndepărtăm de rădăcini. Astfel, ne dăm seama că adevăratul preț al unei ii cusute cu propriul efort, este redescoperirea sinelui în semnificațiile și simbolurile strămoșești.

Povestiți puțin despre expoziția de ie desfășurată în Spania.

Expoziția de ie desfășurată în Spania a fost un ansamblu de circumstanțe fericite, deoarece am primit invitația de a organiza acest eveniment de la doamna ambasadoare Violeta Agrici încă anul trecut, după expoziția noastră la Muzeul Țăranului Român din București, însă din cauza pandemiei toate planurile s-au stopat.

Anul acesta totuși, am reușit să realizăm expoziția, care a lăsat o impresie extraordinară despre țara noastră, ceea ce mi se pare extrem de important. Dincolo de faptul că am transmis frumusețea și dedicația celor care au cusut aceste ii, noi am transmis identiatea unei țări și am reprezentat Republica Moldova în cel mai frumos mod posibil, fapt care s-a soldat cu un impact fascinant penru cei prezenți la expoziție.

Expoziția a avut loc în incinta Senatului Spaniei, un local unde nu toată lumea are acces. Cel mai mult m-a impresionat uimirea pe care am văzut-o în ochii oaspeților, membrii Congresului și Senatului spaniol, care au descoperit dincolo de partea estetică, esența portului popular românesc.

Care este specificul iei tradiționale din Republica Moldova și România în comparație cu cămășile tradiționale întâlnite la poparele slave?

Un lucru specific este anume cămașa cu altiță, un croi absolut specific pentru poporul român, o invenție fericită a femeilor din trecut, astfel ca să poată folosi fiecare bucățică de pânză la crearea iei și ca aceasta să fie ușor purtată. De  asemenea ornamentele și culorile broderiilor sunt ceva absolut specific, o diversitete în unitate.

Un lucru pe care l-am descoperit cercetânt iile din muzee, este că în iile românești se utilizează foarte multe tehnici de cusut. În aceeași cămașă pot fi identificare și 10, și 15 tehnici diferite de cusut, ceea ce face ia românească foarte valoroasă la nivel de măiestrie, broderie, tehnică și dibăcie. Nu întâmplător foarte multe ii tradiționale românești sunt păstrate în muzeul MET din New York.

Ce înseamnă pentu dumneavoastră succesul și vocația?

Vocația este foarte importantă. Datorită acestei misiuni pe care am dezvoltat-o, am reușit să promovez ia autentică românească și să instig oamenii spre o cunoaștere mai profundă a acestui domeniu.Un lucru esențial este să poți inspira și transmite propriile pasiuni către alți oameni, să-i faci să descopere ceva. Datorită și cu ajutorul unei pasiuni poți ajunge mult mai departe decât dacă ai făcut niște studii teoretice.

Talent sau multă muncă?

Eu cred că multă muncă, cel puțin în cazul meu așa este. Talentul fără muncă este un lucru fără valoare. Dacă dorești să obții ceva trebuie să depui mult efort și dedicație.

Ce mesaj ați dori să transmiteți reprezentanților generației tinere în raport cu promovarea tradițiilor?

Nu mi se pare relevant ca toți tinerii să promoveze sau să coase ie, pentru asta trebuie să ai un interes deosebit totuși. Mi se pare important ca fiecare să-și descopere adevăratele pasiuni și vocația, ceva care îl reprezintă. Tinerii ar trebui să aspire și să fie siguri că pot schimba lumea, că totul este posibil dacă îți urmezi visul. E mai bine să încerci și să nu reușești, decât să regreți că nu ai încercat.

Dacă dorești să cunoști mai multe persoane inspiraționale din Republica Moldova, nu uita să accesezi paginile noastre de Facebook și Instagram.

Reporter Youth.md: Cătălina Bezer

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Ai un startup tech? Înscrie-te în programul Spotlight pentru a accelera procesul de investiție
Next Înscrie-te la Academia Media ONU pentru drepturile omului, ediția 2021
Daniela Panico
About the author

Daniela Panico

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + ten =