Program de formare profesională inițială a mediatorilor


program de formare inițială mediatori

Program de formare profesională inițială a mediatorilor inițiat de către Centrul  pentru Dezvoltare Personală şi Profesională, acreditat de Consiliul de Mediere de pe lângă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, anunţă înscrierea în acest program, pentru perioada lunii februarie,  în incinta Academiei de Studii Economice din Moldova.

Programul va demara de îndată ce va fi completată grupa de participanți. Numărul locurilor în grupă este limitat.

Participanții la Programul de instruire vor fi instruiţi atât teoretic, cât şi practic în domeniul medierii de către o echipă de formatori experimentaţi  (psihologi,  pedagogi,  jurişti, specialiști în comunicare, mediatori practicieni), coordonată de domnul Mihai Şleahtiţchi, mediator, doctor habilitat  în psihologie, doctor în pedagogie, profesor universitar, director executiv CDPP.

Subiectele de bază ale acestui Program de formare:

  • esența, semnificațiile și tipologiile conflictelor;
  • sursele  și efectele conflictelor;
  • stiluri și metode de soluționare a conflictelor;
  • medierea ca metodă alternativă de soluționare a conflictelor;
  • natura procesului de mediere;
  • scopul, principiile şi etapele procesului de mediere;
  • durata şi tehnicile procesului de mediere;
  • comunicare şi limbaje în activitatea mediatorului;
  • cadrul juridic general  al procesului de mediere;
  • medierea în litigiile civile;
  • medierea în cauzele penale;
  • medierea în litigiile comerciale;
  • medierea în litigiile de  familie;
  • medierea şcolară;
  • medierea cu implicarea minorilor delincvenţi;
  • acte perfectate în procesul de mediere;
  • gestionarea  biroului de mediere;
  • personalitatea mediatorului;
  • etica şi deontologia profesională a mediatorului.

Oportunităţile pe care le oferă  Programul de formare profesională iniţială a mediatorilor sunt reflectate în art.3 al Legii cu privire la mediere (nr.137 din 03.07.2015), care stipulează că mediatorul desfăşoară o activitate de liber-profesionist,  care,  fiind compatibilă cu orice altă profesie,  poate fi desfăşurată  fie în cadrul unui birou de mediere (individual/asociat),  fie în cadrul unei organizaţii de mediere.

Semnarea Contractului individual de studii  va fi precedată  de prezentarea obligatorie a  următoarelor acte:

1.       Cerere de înscriere la Programul de formare profesională inițială a mediatorilor.

2.       Buletin de identitate ( copie).

3.       Diploma de studii superioare de licență, orice profil  (copie).

Cursurile se vor desfășura zilnic, începând cu orele 17.30. În ziua de sâmbătă, cursurile se vor ține începând cu ora 9.00.

Durata cursurilor – trei săptămâni.  

Înregistrarea poate fi efectuată în regim electronic.

Date de contact: telefon (mobil): 0694 68 356; email:  centrul.d.p.p@gmail.com.

Mai multe oportunități vei găsi în categoria Profesional.

Previous Job Tiraspol: Un ONG anunță concurs de selectare a unui consultant juridic
Next Proiectul „Tekwill” caută profesori universitari cu idei inovative în domeniul tech
Cebanu Marina
About the author

Cebanu Marina

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *