APSCF și AOPD contractează servicii de formare și consultanță în advocacy în cadrul unui proiect finanțat din sursele financiare ale Uniunii Europene implementat și co-finanțat de Fundația Soros-Moldova în parteneriat cu Keystone Moldova. În cadrul proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern” (SSMB), Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a …
Sigur, Netflix e distractiv, și rețelele de socializare te tentează mult, dar ce zici de o carte? Acum, mai mult ca niciodată, avem prea multe de făcut, și parcă totuși nimic. Ar putea fi ceva mai trist să vezi primăvara trecând de la fereastră? Dar dacă stai și te gândești un pic – acum e …
Încă de mici copii părinții ne impun anumite reguli, iar unele dintre acestea țin de consumarea alimentelor benefice dezvoltări organismului nostru. În categoria acestor alimente intră deseori aceste legume, care la rândul lor sunt un pas potrivit spre îmbunătățirea stării de spirit și echilibrarea organismului. Acestea ne asigură cantitatea esențială de fibre, minerale, vitamine și …
Tinerii elevi sunt mereu în căutarea unor noi programe inovatoare care ar putea să le ușureze modul de învățare si să contribuie la propria dezvoltare personală. Google le oferă școlarilor și studenților o metodă mai simplă și eficientă de găsire a informațiilor pe web, având o bază de date de peste 8 miliarde de site-uri. …
Platforma de cooperare STARTUP3 oferă utilizatorului o oportunitate de conectare între furnizorii de soluții inovative (startup-uri / ÎMM-uri), potențiali investitori, precum și alte organizații care oferă sprijin pentru startup-uri și IMM-uri. Cum să aplici: Citește cu atenție documentele necesare pentru a aplica la program (click aici) și filmează un videoclip. Apoi urmează să te înregistrezi. …
Încă din adolescență suntem preocupați de propria persoană, de felul cum arătăm sau ne comportăm. Una din ocupațiile noastre principale ar fi grija de sine, încercând să formăm pas cu pas o impresie cât mai favorabilă asupra părerii celor din jur. Cu toate acestea, pentru întreținerea unei imagini binevoitoare avem nevoie de anumite produse skincare …
INVENTO anunță concurs de selectare a unui consultant(ă) în evaluarea necesităților instituționale de formare și a subiectelor prioritare de formare a competențelor profesioniștilor din sistemul justiției la nivel național și în particular, în 4 regiuni de proiect. Din martie, 2020, INVENTO este partener de implementare al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova) în cadrul proiectului Consolidarea eficienței și …
Universitatea Transilvania din Brașov anunță lansarea programului: bursa Transilvania Academică pentru acest an. Bursa e concepută pentru studenții ce vin din afara Uniunii Europene. Obiectivele bursei Transilvania Academică: Atragerea studenților internaționali la studii la Universitatea Transilvania din Brașov;Formarea unui un grup de „ambasadori” ai Universității Transilvania și, prin urmare, creșterea vizibilității internaționale a instituției. Candidații …
Studenții Facultății de Litere, USM te invită să te alături proiectului „Recitind povești românești”! Găsește timp pentru o terapie cu povești, în fiecare seară la ora 20.00! La inițiativa Clubului de lectură universitar al Facultății de Litere a demarat Proiectul „Recitind povești românești”. Acesta vine să demonstreze o dată în plus faptul că și pe timp de …
Centrul de Resurse Juridice din Moldova anunță concurs pentru funcția: Asistent/ă administrativ/ă. Contractul urmează a fi semnat pentru o perioadă determinată (mai 2020 – aprilie 2022), cu posibilitate de extindere. Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație necomercială care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe …