Te întrebi, cum ai putea aplica la universitățile din străinătate? Ce este nevoie pentru a aplica? Atunci acest eveniment este potrivit pentru tine! Platforma de aplicare online la universități YOUNI, în colaborare cu Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO, vă prezintă o sesiune de informare pentru elevii din Republica Moldova, ce sunt în căutare …
Te-ai gândit vreodată de ce atunci când în sumbrul culorilor de afară, observi o mică floare albastră te trezești cu un zâmbet pe față? De ce după o zi stresantă, când admiri un lan cu spice de grâu te calmezi involuntar? Sau de ce atunci când vezi niște crengi dezgolite de frunze, te doare pe …
Universitatea Tehnică a Moldovei vă invită să participați la Conferința studenților, masteranzilor, doctoranzilor, care va fi organizată în perioada 29-31 martie 2022. Conform Programului Conferinței, în acest an vor fi prezentate peste 300 de lucrări din 6 țări. Lucrările conferinței se vor desfășura în cadrul a 17 secții și subsecții, la care vă puteți alătura, accesând …
Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Consiliul Europei desfășoară, în perioada 30 martie – 8 aprilie 2022, ateliere de formare profesională privind particularitățile procesului de formare a competențelor pentru cultura democratică în contextul social actual. Participanții la ateliere, cadrele didactice la disciplina școlară „Educație pentru societate” din învățământul general (1200) și profesional tehnic (150), precum și …
ZIPHOUSE lansează cel mai mare program de suport pentru sectorul fashion și industriile conexe din Moldova (home décor și mobilă). Aplică acum pentru a-ți consolida canalele de vânzare online și offline, pentru a crește competitivitatea, profitabilitatea și reziliența economica prin fluidizarea, digitalizarea și eficientizarea procedurilor curente, îmbunătățirea experienței consumatorului dar și crearea unor noi canale …
Ești interesat/ă sau poate chiar ai experiență în domeniul relațiilor cu publicul și comunicare? Vino în echipa Inteligența Artificială în Acțiune să contribui la creșterea unei comunități tehnologice inovative în Republica Moldova. Iată câteva din activitățile unui specialist în comunicare: Participă la dezvoltarea și implementarea strategiei de comunicare a organizației. Promovează activitatea și evenimentele organizației.Participă …
A. O. „Liga Națională a Tineretului din Republica Moldova” organizează Campionatul Național de Întrebări Intelectuale 2022, scopul acestuia fiind promovarea conceptului de analiză și gândire rapidă în rândul tinerilor. Proiectul cuprinde următoarele etape de desfășurare: I etapă (24 martie – 10 aprilie ) – Înscrierea echipelor pentru Campionat formate din 5 membri + 1;II etapă …
Pe 29 martie 2022, comunitatea antreprenorilor din Bălți se întâlnește pentru a-și dezvolta spiritul de afaceri și a cunoaște procedurele de înregistrare a unei companii. Dacă ai o inițiativă care poate crește într-un business, participă la training! Invitatul evenimentului, Alexandru Latco, specialist în Administrare Publică, va aborda subiectele: Etapele înregistrării de statInstituțiile care pot oferi …
Job // Centrul de Informații „GENDERDOC-M” anunță concurs pentru ocuparea postului vacant de psiholog/ă-consultant/ă. Centrul de Informații „GENDERDOC-M” este o organizație obștească neguvernamentală care activează în domeniul apărării drepturilor persoanelor LGBT+ (lesbiene, gay, bisexuali și transgen) din Moldova. Responsabilități funcționale: Efectuarea de consultații psihologice individuale pentru persoanele LGBT+ și rudele acestora;Moderarea grupurilor de suport. Cerințe …
Centrul Media pentru Tineri te invită să-ți înscrii liceul în Programul „Tânăr și activ în comunitatea mea”, în cadrul căruia ai șansa de a forma Media Club și de a dezvolta o echipă de tineri reporteri în școala ta. În urma concursului, în bază de formular, patru licee din R. Moldova vor beneficia, pe parcursul …