Institutul de Instruire in Dezvoltare MilleniuM
About the author

Institutul de Instruire in Dezvoltare MilleniuM

Institutul de Instruire în Dezvoltare “MilleniuM” reprezintă o asociaţie obştească de cercetare, instruire şi dezvoltare, care activează pe o serie de domenii legate de dezvoltare personală, dezvoltare organizaţională, dezvoltare comunitară şi dezvoltare parteneriate. În ultimii ani ne axăm pe promovarea calităţii educaţiei non-formale şi lucrului de tineret în Republica Moldova.

Institutul de Instruire în Dezvoltare “MilleniuM”, invită lucrătorii de tineret și  persoanele implicate  în organizarea activităților de instruire și formare  să aplice  la Cursul de lungă durata în Formare de Formatori – ediția 2021 începând cu data de 1 iunie curent. Cursul este realizat în cadrul proiectului „Promovarea educaţiei non-formale de calitate în domeniul tineret” …

Dacă v-ați întrebat vreodată cum se întâmplă că cineva beneficiază de programe internaționale, burse naționale sau chiar internaționale, concursuri, de un job în companiile de prestigiu, unul dintre răspunsuri ar putea fi: pentru că au reuşit să se remarce cu experiența şi competenţele proprii pe care, cu siguranță, nu le-au dobândit doar prin note bune. …

Se dă start înscrierilor la programul „TRANSFORMER – program educațional pentru dezvoltarea pozitivă a tinerilor”, marca MilleniuM! TRANSFORMER este un program care, prin traininguri, workshopuri și activități non-formale, contribuie la dezvoltarea personală și profesională a tinerilor și adolescenților pentru ai pregăti să facă față provocărilor pe care le prezintă viitorul și să contribuie la o …

Institutul de Instruire în Dezvoltare ”MilleniuM”, organizaţie neguvernamentală care activează în domeniul educației non-formale și lucrul de tineret, anunță concursul de angajare la două posturi de muncă: 1. coordonator/oare proiecte de tineret și voluntariat;2. asistent/ă proiecte de tineret și voluntariat. Detalii privind termenii de referință pentru poziția de coordonator/oare proiecte de tineret și voluntariat – …

curs

Apel de selectare a participanților pentru Curs național de formare pentru lucrătorii de tineret în educația pentru drepturile omului cu tinerii! Lucrătorii de tineret din centre de tineret şi organizaţii neguvernamentale de tineret să se înscrie la Cursul naţional de formare pentru lucrătorii de tineret în educaţia pentru drepturile omului cu tinerii realizat în cadrul …

Ai participat la cursuri de instruire și ai rămas atât de impresionat/ă încât te-ai gândit că ai vrea să facilitezi și tu activități? Acum ai posibilitate de a participa în organizarea și facilitarea activităților pentru alți tineri. Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM” dă start etapei de selectare a formatorilor în echipa EFORT – echipa …

Ești lucrător de tineret într-un centru sau organizație de tineret și ești dornic de a valorifica experiențele existente în dezvoltarea competențelor profesionale a lucrătorilor de tineret din Moldova? Te invităm la Forumul Național al Lucrătorilor de Tineret “Dezvoltarea și recunoașterea competențelor profesionale ale lucrătorilor de tineret din Republica Moldova”. Forumul Național al Lucrătorilor de Tineret cu …

Cunoști limba engleză, dar nu ai suficientă practică în exprimare? Vino în fiecare zi de luni și miercuri la English Speaking Club și îmbunătățește-ți abilitățile de exprimare în limba engleză. Dedică o oră pentru comunicare în limba engleză pe anumite subiecte cu alte persoane care au același scop ca și tine și treci peste bariera …

Te-ai gândit vreodată că ți-ar fi interesant să înveți limba turcă, dar nu ai avut această ocazie până acum? Avem o mare surpriză pentru tine! Învață limba turcă cu persoane native din Turcia. Cursul va fi organizat de către voluntarii din Turcia care își desfășoară activitatea de voluntariat în Republica Moldova, în organizația de tineret …

Anunț de selectare a unui/unei voluntar/e pentru programul de voluntariat în România “Baia Mare is mine”! Programul de voluntariat care se va desfășura în or. Baia Mare, România pe o perioadă de 8 luni în cadrul organizație de tineret YELLOW SHIRTS BAIA MARE. Perioada proiectului: februarie-septembrie 2021 DIRECȚII PRINCIPALE Cunoașterea în amănunt a comunitățiiCrearea unei …