Atelier „Principii FAIR în managementul datelor de cercetare”


Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale (IDSI) în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) organizează Atelierul cu genericul „Principii FAIR în managementul datelor de cercetare”.

Înțelegerea gestionării adecvate a datelor de cercetare devine din ce în ce mai importantă pentru cercetători, cadre științifico-didactice, doctoranzi și studenți din toate disciplinele. Planurile de gestionare a datelor sunt tot mai solicitate de finanțatori, iar cercetătorii au nevoie urgent de abilități de gestionare a datelor de cercetare și competențe în Știința Deschisă pentru a spori impactul cercetării lor.

Totodată, principiile FAIR pentru date sunt create pentru a face datele de cercetare regăsibile, accesibile, interoperabile și reutilizabile. Se așteaptă ca din ce în ce mai mult universitățile, instituțiile de cercetare și cercetătorii din Europa să gestioneze datele de cercetare în conformitate cu principiile FAIR.

Prin urmare, politicile privind datele de cercetare, serviciile de sprijin, procesele și infrastructura instituțiilor de cercetare și a universităților, inclusiv din Republica Moldova, trebuie să fie pregătite pentru datele FAIR.

Când?
Atelierul va avea loc la 19 mai 2022, începând cu ora 10:00, în format mixt.

Unde?

  • Cu prezență fizică atelierul se va desfășura în cadrul Universității Tehnice a Moldovei, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, 168, blocul de studii 1, sala 205 (et. 2).
  • Participarea online va fi asigurată prin conectare pe platforma Zoom.
    Linkul de conectare poate fi accesat aici.
    Meeting ID: 849 5925 9988
    Passcode: 014753

În cadrul atelierului se vor discuta:

  • Situația actuală privind datele de cercetare;
  • Ce sunt principiile FAIR;
  • Managementul datelor de cercetare;
  • Opiniile actorilor procesului de cercetare din Republica Moldova cu privire la deschiderea și schimbul datelor de cercetare.

Evenimentul se desfășoară în cadrul Proiectului „Stimularea angajamentului Republicii Moldova în Știința Deschisă: suport metodologic și aplicativ” (21.70105.40ȘD).

Atelierul va fi de interes pentru conducerea sau personalul managerial responsabil de gestionarea proiectelor științifice, gestionarea sau stabilirea politicilor și serviciilor de management al datelor de cercetare, politicilor privind Știința Deschisă, profesioniștilor în managementul datelor de cercetare, precum și cercetătorilor și altor persoane interesate de datele de cercetare și Știința Deschisă.

Pentru a participa la atelier, completați Formularul de înregistrare

Termenul limită de înregistrare:

– cu prezență fizică – 17 mai 2022;
– participare online – 18 mai 2022.

Informații suplimentare:
Telefon: (+373-22) 28 98 48 Fax: (+373-22) 28 98 49
E-mail: info@idsi.md
Site web: https://idsi.md/

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Job pentru tineri: asistent(ă) financiar(ă)
Next Vino în Orășelul European și află mai multe despre Servicii sociale mai bune
Ecaterina Braguță
About the author

Ecaterina Braguță

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine − three =