Posts in tag

cercetare


informaţie

Tot mai multe persoane se întreabă ce beneficii aduce lectura, de ce trebuie să citesc? Dar există și persoane care sunt pasionate de lectură, simt trăirile personajelor, simt emoţiile lor şi fac cunoştinţă cu o informaţie valoroasă. „Cititul este pentru minte la fel ca și exercițiile fizice pentru corp” Gândul este argumentat de studii serioase …

Ești doctorand sau profesor universitar? Dorești să dezvolți proiecte educaționale inovative sau să faci cercetări în universități din străinătate? Vino marți, pe 12 martie, la o masa rotundă cu absolvenții programului de granturi “Civil Society Scholar Awards”, program destinat doctoranzilor și cadrelor didactice universitare. Evenimentul va începe la ora 17:00. La eveniment vei avea posibilitatea …

Toamna aceasta, Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) organizează Conferința Știinșifică „Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”. La eveniment sunt invitați să participe cercetători din întreaga lume, preocupaţi de competitivitate şi inovare, care vor să găsi aici oportunitatea de a identifica noi soluţii, ce pot contribui la dezvoltarea durabilă a economiei cunoaşterii. „În decursul întregii …

Guvernul Japoniei oferă 10 burse candidaților dințările în curs de dezvoltare. Scopul bursei este de a sprijini cercetările inovatoare post-universitare în patru domenii de dezvoltare, care prezintă interes pentru UNESCO: 1. Mediu; 2. Dialog intercultural; 3. Tehnologii informaționale și comunicații; 4. Rezolvarea pașnică a conflictelor. Candidații trebuie să fie cercetători postuniversitari, care dețin deja o …

Studenții sau tinerii cercetători din Republica Moldova au oportunitatea de a obține o bursă de studii sau cercetare în SUA, pentru anul 2019-2020. Ambasada SUA la Chișinău anunță deschisă procedura de înregistrare a candidaților pentru următoarele programe de studii: the Fulbright Scholar Program, the Fulbright Faculty Development Program, the Fulbright Foreign Student Program and the Hubert H. …

Știm că ești cititor activ, care contribuie la dezvoltare societății și de aceea, apelăm la tine. În ultimii ani se observă o intensificare a activismului civic al tinerilor. Totuși, această implicare a adolescenților în comunitate rămâne a fi majoritară, dar nu totală, ceea ce trezește nedumeriri: De ce unii au posibilitatea, iar alții nu ? …

Urmarea studiilor în străinătate este visul multor tineri care au absolvit liceul. Şi anul acesta, 14.500 de elevi au decis să plece în străinătate pentru a munci la viitoarea lor carieră. Aalborg University este o universitate prestigioasă din Danemarca în care campusurile din Aalborg, Esbjerg și Copenhaga găzduiesc peste 14.000 de cursanţi, dintre care 1.700 …

library of congress

About the Kluge Fellowships: The John W. Kluge Center at the Library of Congress invites qualified scholars to conduct research at the Kluge Center using the Library of Congress collections and resources for a period of four to eleven months. The Kluge Center especially encourages humanistic and social science research that makes use of the …