Atelier în domeniul fotografiei experimentale pentru studenți și tineri artiști


atelier în domeniul fotografiei

Cercetare artistică și activism cultural la periferie, pentru studenții și artiștii interesați să exploreze periferiile sociale sau geografice cu ajutorul camerelor foto. Organizatorii acestui atelier în domeniul fotografiei experimentale, invită viitorii participanți să aplice la program!

Atelierul în domeniul fotografiei experimentale, condus de Ruben Hollinger [CH] și Ramin Mazur [MD], cu participarea lui Maxim Polyakov [MD] se va desfășura în perioada 12 – 26 septembrie 2020.

Locația: Zpațiu-Atelier (Casa Zemstvei, str. Al. Șciusev 103) / Apartamentul Deschis (str. București 68/1), Chișinău

Ce vei face în cadrul acestui atelier de fotografie?

Participanții vor face fotografii la tema „periferiei” și vor lucra la reprezentarea conceptelor cu ajutorul unor obiecte care vor fi ulterior fotografiate. Participanții vor beneficia de instruire de bază în tehnica fotografiei, lucrul cu lumina în aer liber și în studiou, care pot fi utile în lucrul artistic. Totodată, vom amenaja un simplu studiou pentru fotografie, care va putea fi folosit pentru viitoarele proiecte. Pe final vom încerca să materializăm eforturile într-un set digital de stickere sau gif-uri animate, care vor fi prezentate sub forma unei expoziții într-un spațiu urban și pe un site web comun.

Va fi posibil de lucrat individual sau în grup. Participanții ar putea aduce, după posibilitate, o cameră foto, un bliț pentru cameră și un laptop pentru editarea imaginilor.

Acest atelier este o platformă comună pentru a împărtăși energii și idei – suntem în căutarea unor participanți curioși, a unor opinii și energii noi.

Atelierul prevede în jur de 10 sesiuni / întâlniri de lucru și ieșiri în teren. Limba de lucru este engleza.

Doritorii de a se înscrie la atelier sunt rugați să completeze acest formular până la data de 4 septembrie 2020. Participanții care s-au înscris vor primi instrucțiuni prin email pe data de 8 septembrie 2020.

Taxa de participare:

Participarea la atelier este gratuită, deoarece accesul la educație trebuie asigurat tuturor doritorilor, indiferent de statutul lor economic sau social. Participanții ar trebui să-și acopere singuri costurile aferente călătoriei internaționale, cazării la Chișinău și alte costuri legate de participarea lor.

Mai multe detalii despre proiect găsești, accesând site-ul oficial.

Descoperă mai multe oportunități și evenimente, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Finanțare pentru tinerii antreprenori: Dezvoltă-ți afacerea cu ajutorul programului XY Accelerator
Next Club de lectură online pentru toți cei pasionați de literatura germană
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + 11 =