Află detalii interesante despre activitatea lui Ivan Gheorghiu în calitate de Secretar de Stat


ivan gheorghiu minister live

Ivan Gheorghiu, în prezent Secretat de Stat în domeniul tineretului și sportului s-a născut în raionul Leova, a deținut pe parcursul anilor diverse funcții în domeniul sportului în Moldova, ca de exemplu Preşedintele Federaţiei de lupte, Preşedinte al Federaţiei de Arte Marţiale Mixte, etc. Acesta a acceptat să acorde șansa lui Dragoș Bînzari, voluntar Youth.md, de a-l intervieva într-un live pe Instagram.

Un Secretar de Stat contribuie la realizarea misiunii şi a obiectivelor strategice ale ministerului prin promovarea şi aplicarea unui management performant, prin realizarea eficientă a legăturilor funcţionale dintre subdiviziunile şi structurile organizaţionale din sfera de competenţă a ministerului. Iată ce înseamnă să fii Secretar de Stat prin ochii lui Ivan Gheorghiu.

Ne puteți spune pentru început câte ceva despre activitatea dumneavoastră în minister?

Am fost implicat pe o perioadă de un an jumate. Până pe 13 iunie sunt eliberat din funcție din cauza alegerilor de luna aceasta, dar sunt desigur familiar cu activitatea ONG-urilor din Moldova.

Ce proiecte interesante se pregătesc acum în minister?

Cred că ar dura mult timp să enumer acum toate proiectele, nu știu dacă sunt interesante pe măsura tuturor. În cadrul ministerului în care am activat sunt prezente domenii ca educație, sport, tineret, cultura și altele. Scopul de bază este elaborarea politicilor în aceste domenii; sunt rezolvate diferențe și se răspunde la necesități. La nivel macro, toată lumea este axată pe planificarea strategică a acestor ramuri. Pe site-ul ministerului găsiți în transparență tot la ce se lucrează.

Acum 5-6 ani se axa mai mult pe sport decât pe tineret în RM. Ce schimbări s-au făcut în privința aceasta?

În opinia mea s-a înregistrat o activitate mai bună până la 2016 în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului. Acum suntem MECC și ne ocupăm de ambele ramuri dar și mai mult. Aici sunt specialiști foarte bine pregătiți, care răspund la toate necesitățile acestor domenii.

Ce părere aveți despre accesibilitatea voluntarilor la primărie și minster cu scopul realizării diferitor proiecte?

Svetlana Sevițchi este una din specialiștii pe acest domeniu. Ea se descurcă de minune cu reprezentații organizațiilor de voluntariat. A avut influență pandemia, a fost o provocare în privința oferirii ușilor de oportunitate tinerilor. Este foarte importantă în primul rând sănătatea cetățenilor și ea trebuie să se afle în primul loc. Depașim cu încetul cu încetul starea pandemică, urmează să vedem cum putem facilita accesul voluntarilor la minister.

Dupa părerea dumneavoastră, care ramură a sportului este cea mai dezvoltată în RM?

Aș spune că câteva ramuri strategice și de succes din Moldova sunt probele individuale. În ultimii ani am obținut rezultate foarte bune la Federațiile de Judo, de Lupte, de Haltere și de Box. Aceste probe nu necesită multe cheltuieli, spre deosebire de cele de tenis sau de automobile. În ultimul timp se observă o dezvoltare mare la fotbal și volei pe plajă, mai puține rezultate avem la fotbal din păcate. În următorii zece ani este sigur să avem o echipa buna de fotbal la campionatele europene.

Ați menționat că probele individuale sunt de succes. Ce ați putea spune că ministerul face ca să aducă și celelalte ramuri tot la așa înălțimi?

Finanțarea noastră este limitată dar se face un efort mare pentru dezvoltare. Pentru o probă tehnică care necesită mai multe cheltuieli banii merg la echipament și mai puțin la deplasări. Oricum se observă o ascedență, un rezultat bun, inclusiv la baschet, volei și handbal.

Ce tip de luptă credeți ca este cel mai superior?

Joe Rogan răspundea la așa întrebări cu o astfel de comparație: cine e mai puternic? Ursul sau rechinul? E greu de dat un răspuns, pentru că ambele animale sunt puternice, dar, ursul va fi la dezavantaj în ocean, iar rechinul în pădure.

Sportul schimbă mult personalitatea practicantului. Sunteți familiar cu astfel de cazuri?

Am antrenat copii din 2001 până în 2018, și pe parcursul acestor ani am observat schimbări mari mai ales în copii. Aceștia adoptă sisteme de valori puternice, devin mai disciplinați și își setează prioritățile mai ușor.

Cum vă implicați și în secția de tineret din minister?

Desigur sunt implicat și în sfera Tineretului. Lucrăm la domeniile voluntariatului, recent am acordat și 8 milioane de lei prin proiectul de granturi “Capitala Tineretului”.

Ce efect a avut pandemia asupra activității minsterului?

Pandemia a fost într-adevăr o provocare. Cultura, tineretul și sportul au fost afectate foarte tare. Din cauza aceasta însăși Capitala Tineretului a avut un termen prelungit. Am reușit până la urmă să depășim aceasta situație defavorabilă însă.

Ce face minsterul în privința promovării ONG-urilor?

Minsterul se ocupă mai mult de politici, dar suntem deschiși pentru colaborare. Multe ONG-uri participă în programe de granturi iar noi le ajutăm să își aibă mesajul auzit.

Nu sunt destule persoane care să consulte tinerii în privința creării unui ONG. Ce părere aveți despre acest lucru?

Despre tinerii care au încercat să apeleze la Minister dar nu au reușit încă nu am auzit. Suntem mereu deschiși la discuții. Suntem în perioada de elaborare strategică pentru a schimba lucrurile spre bine.

Ce provocări îți întâlnit pe perioada mandatului?

Pandemia a fost cea mai mare provocare pentru că nu am avut experiență în genstionarea unei astfel de situații. Mereu făceam decizii cu frica că acuș vom face o greșeală – nu aveam cu cine să ne consultăm. Am reușit până la urmă să reluăm antrenamentele sportive și festivalele, spectacolele, concertele.

Ce imbolduri ar putea oferi statul sportivilor ce aspiră să participe la Jocurile Olimpice?

Cel mai important sprijin de la stat este posibilitatea de a participa la cantonamente și competiții de pregătire. Aceștia de asemenea beneficiază și de burse semnificiative. Participarea activă prezintă oportunitatea de a avea posturi de muncă bune în viitor și de reprezentare a RM în viitor la competiții.

Mulți tineri sunt pasionați de leadership. Care ați spune că sunt calitățile unui lider modern?

Pentru a fi un lider trebuie să fii onest și corect. Nu știu dacă cred într-o formulă anumită. A fi lider ar însemna să pui accent pe succes în urma muncii unei echipe – este important ca un lider să fie în tandem cu echipa sa și să aibă abilitatea de a motiva și susține membrii echipei.

Ce face ministerul pentru a motiva angajarea tinerilor sub 18 – 20 de ani?

O soluție ar fi rezolvarea problemei prin activitățile de voluntariat. Este dificl pentru un tânăr să fie angajat într-o intituție dacă nu figurează ca voluntar, dar tindem să rezolvăm și această problemă.

Ce sfat ați da tinerilor care vor să se implice în ONG-uri?

Aveți încredere în voi și priviți lucrurile cum sunt, fiți responsabili și cu picioarele pe pământ; dezvoltați-vă ca persoană. Personal, încurajez inițiativa tinerilor de a lucra, de a ajuta pe oricine ce are nevoie de asistență.

Accesează întreg Live-ul de pe pagina de instagram Youth.md: https://www.instagram.com/tv/CQT0OfMlegm/

Reporter Youth.md: Daniela Panico

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Fii parte a unei comunități art & tech pentru adolescenți
Next Ai emoții înainte de interviul de angajare? Mentor Me te ajută să le faci față
Daniela Panico
About the author

Daniela Panico

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven − 1 =