În perioada 04-07 aprilie 2019 a avut loc evenimentul „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău” în cadrul căruia 33 de elevi și 3 cadre didactice din Republica Moldova au avut șansa de a participa gratuit la un proiect internațional organizat de Politehnica Timișoara cu sprijinul Organizației Studenților Basarabeni din Timișoara (OSB Timișoara).
Acțiunea, care este una de tradiție, aflată deja la cea de-a VI-a ediție, se adresează elevilor din liceu și vizează informarea și familiarizarea lor cu mediul universital, în scopul asigurării unei mai bune tranziții a absolvenților de liceu spre învățământul superior și orientare lor către o carieră de succes
În cadrul evenimentului din acest an au participat circa 1500 de elevi din toată România dintre care 30 de elevi din Republica Moldova.
Elevii din R.Moldova au participat la următoarele concursuri organizate de Universitatea Politehnica Timișoara unde au luat și locuri de frunte.
- „Construcțiile: Tradiție și viitor” – Facultatea de Construcții
- Locul 1 – Brânzeanu Marinela
- „Managementul și marketingul piramidei” – Facultatea de Management în Producție și Transporturi
Locul 1 – Cobasnean Monica și Gutium Vladislav
Locul 2 – Tarasov Cătălina-Ecaterina, Buruiană Nina, Cristian Bogolean
Locul 3 – Gheorghiu Nadejda
- Concursul de aptitudini în domeniul mecanic și mecatronic – Facultatea de Mecanică
Locul 3 – Rotari Crisitna și Neagu Victoria
Participanții care au luat locuri de frunte au primit premii de la Universitatea Politehnica Timișoara, iar o parte din ei au locuri asigurate la buget.
Costurile pentru transportul, cazare, masa elevilor și a profesorilor însoțitori au fost suportate de către Universitatea Politehnica Timișoara.
No Comment