Jurnalismul de soluții: instruiri, concurs și training internațional


Asociația Presei Independente (API) în parteneriat cu redacția portalului Moldova.org anunță înregistrarea participanților la un program internațional în domeniul jurnalismului de soluții, desfășurat cu sprijinul FOJO Media Institute (Suedia).

La program se pot înregistra jurnaliști de la instituțiile mass-media naționale și regionale, dar și freelanceri, bloggeri/vloggeri care produc și publică conținut jurnalistic cu respectarea principiilor etice și a deontologiei jurnalistice.

Programul se va desfășura în perioada februarie – mai 2022.

Etapele programului:

  • o instruire de două zile cu prezență fizică (februarie 2022), care va aborda aspecte introductive privind jurnalismul bazat pe soluții – ce este și de ce avem nevoie de el, etapele producției unui material bazat pe soluții, exerciții practice pentru a dezvolta abilitățile participanților în acest domeniu;   
  • o sesiune de follow-up de o zi, în format online (începutul lunii martie 2022), cu participarea aceluiași grup de jurnaliști;   
  • un concurs de materiale jurnalistice de soluții (februarie-martie 2022). La concurs vor putea putea participa toți jurnaliștii din R. Moldova care vor prezenta subiecte bazate pe soluții, publicate pe parcursul ultimului an (inclusiv după sesiunile de instruire, organizate de API);
  • participarea câștigătorilor concursului la un training internațional în una din țările membre UE (mai 2022). API și Moldova.org vor selecta doi câștigători ai concursului de materiale de soluții, care vor participa la un training tematic internațional, alături de colegi din alte țări: Ucraina, Belarus, Federația Rusă, Armenia. Notă: trainingul internațional se va desfășura în una din țările membre UE, în limba rusă.

Înregistrarea la instruiri:

Doritorii de a participa la instruirile în domeniul jurnalismului de soluții sunt rugați să transmită, până pe 8 februarie 2022 inclusiv, dosarul de înregistrare care va conține: CV-ul actualizat şi o scurtă scrisoare de motivare.

API va selecta până la 15 jurnaliști din mass-media naționale şi regionale, dar și freelanceri, bloggeri/vloggeri care produc și publică conținut jurnalistic cu respectarea principiilor etice și a deontologiei jurnalistice.

Instruirile în Moldova vor avea loc în limba română.

Dosarul de înregistrare va fi transmis la adresa electronică rodica.malic@api.md cu mențiunea „Jurnalism de soluții”.

Pentru alte informații, contactați-ne la numărul de telefon: 022 210602.

Programul este desfășurat de Asociația Presei Independente (API) în parteneriat cu redacția Moldova.org, cu sprijinul FOJO Media Institute din Suedia și cu suportul financiar al Institutului Suedez (SI) și al Agenției suedeze pentru dezvoltare internațională (Sida).

Sursa: api.md

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous ARTico pentru TINEri – ediția a V-a
Next Concurs: Elaborarea LOGO-ului aniversar de 25 de ani ai CEC
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + eight =