5 metode ce te vor ajuta să treci peste frica de a vorbi în public


Se întâmplă ca gândul de a comunica un text în fața unor oameni să îți facă inima să bată mai repede? Dacă nu acum, în viitor vei avea nevoie de astfel de aptitudini la sigur. Treci peste frica de a vorbi în public cu aceste 5 sfaturi!

1.Începe puțin câte puțin

Dacă conceptul de a vorbi în public îți este încă nou, începe prin a exersa. Roagă-ți prietenii sau familia să te asculte vorbind. De la grupuri de 10-15 oameni, poți ajunge ușor până la sute. Doar că numărul audienței nu va face nici o diferență. Dacă știi ce faci, frica ta va dispărea în timp.

2. Pregătește-te pe îndelete

Nimic nu te va ajuta mai tare decât cunoașterea materialului ce trebuie prezentat. Abilitatea de a te conecta cu audiența te poate duce departe. Repetă și iar repetă înainte de eveniment. În drum spre școală sau spre casă, în transportul public, în magazin – oricând ai ocazia. Cronometrează-te și pregătește material suplimentar în caz că-ți mai rămâne timp.

3. Nu doar ‘memora’ cuvinte

Arta vorbitului în public nu vine doar de la învățarea textului pe derost. Profesionaliștii își memorează textul pe puncte-cheie și sub-puncturi, alături de exemple.

4. Reduce din stres

Cel mai stresant moment este cu un minut înainte de a intra în fața audienței. Încearcă metoda atleților de elită ce vizualizează situație în cel mai bun mod posibil, și exercițiile de respirație.

5. Implică și audiența

Prezentarea unui monolog va atrage atenția în totalilate pe tine. Încearcă să nteracționezi cu auditoriul tău. Pune întrebări sau zi o glumă, asta va face prezentarea tau mai interesantă. Implicarea grupului îți va da timp să îți organizezi gândurile dacă cumva se întamplă ceva neașteptat.

Practică arta vorbirii în public cât de desi ai ocazia. Frica ta se va evapora în timp, și te vei întreba de ce nu ai început mai devreme.

Reporter: Daniela Panico

Mai multe recomandări si sfaturi găsesti în categoria Biblioteca.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Descoperă lumea filmelor animate cu Youth.md!
Next Anticorr: Comunitatea împotriva corupției eveniment marca CPR Moldova
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply