Pe data de 22 Martie, anual, este marcată Ziua Mondială a Apei. Această zi a fost aleasă în cadrul Conferinței pentru Mediu și Dezvoltare a Națiunilor Unite, la 22 decembrie 1992, la Rio de Janeiro.
În această zi, întreaga lume sărbătorește una dintre cele mai importante și esențiale componente ale vieții – Apa.
Totuși, în prim plan, acest eveniment are ca scop evidențierea importanței a apei în viața de zi cu zi, în special a surselor de apă potabilă, precum și prevenirea dezastrelor naturale, sensibilizarea și atenționarea populației față de managementul resurselor de apă și protejarea cantitativă și calitativă a apelor.
Cu această ocazie, America House Chișinău invită toată lumea să participle pe 22 martie începând cu orele 17:00 la o discuție cu doamna Natalia Ciobanu – Inginer în domeniul apă și canalizare; Director, Institutul de formare continuă în domeniul alimentării cu apă și canalizare; Absolventă a programului Fulbright 2019-2020, despre resursele de apă a R. Moldova; alimentarea cu apă și canalizarea localităților din R. Moldova; nivelurile de dezvoltare a sectorului de alimentare cu apă și a sectorului de canalizare în R. Moldova și problemele în domeniul Serviciului public de alimentare cu apă și canalizare în R. Moldova. Link-ul evenimentului pe Facebook poate fi accesat aici: https://fb.me/e/1bo3mfD13