Workshop pentru tinerii de pe ambele maluri ale Nistrului. Veți învăța despre conceptul de intervenție în spațiul public

Edu-art, Oberliht, Vladimir Turner, workshop

Asociația Oberliht din Chișinău în parteneriat cu Centrul de informare legală Apriori din Tiraspol lansează un apel deschis pentru tineri artiști de pe ambele maluri ale Nistrului cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani, interesați și dispuși să participe în cadrul unui atelier de intervenții artistice în spațiul public, coordonat de artistul ceh Vladimir Turner.

În cadrul workshop-ului, participanții vor învăța despre conceptul de intervenție în spațiul public și vor explora diferite tehnici de lucru specifice domeniului; de asemenea, vor avea ocazia să cunoască și să interacționeze cu studenți și tineri artiști de pe ambele maluri ale Nistrului.

Atelierul se va desfășura în perioada: 16-19 mai 2018.

Lucrările realizate în cadrul atelierului vor fi prezentate public la Chișinău, în cadrul programului cultural al Zllelor Spațiului Public 2018 (22-27 mai 2018).

Cheltuielile legate de participare la program vor fi acoperite integral de organizatori.

Persoanele eligibile sunt rugate să completeze formularul de participarepână pe 2 mai 2018.

Pentru informații suplimentare, contactați organizatorii: email – info@oberliht.org, tel: (+373) 22 286317.

Acest workshop face parte din programul Edu-Art – educaţie artistică non-formală pentru o generație de tineri implicați social și integrați din punct de vedere profesional, susținut de Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova, și este implementat în cadrul proiectului Fațade Publice drept parte a programului cultural al Zilelor Spațiului Public 2018 (ediția a 3-a).

Facebook Comments
comments powered by HyperComments
Previous „Talent fără limite” - concursul care va demonstra că și copiii cu sindromul Down sau Autism sunt talentați! Vino să-i susții
Next Vrei ca str. Veronica Micle din Chișinău să devină pietonală?! Vino la Teatrul „Luceafărul” și susține această propunere